Viteza trenurilor va fi redusă cu 20-30 km/h faţă de cea normală.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” a anunțat miercuri că circulația trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în anumite intervale orare, în perioada 19-21 iunie.
Concret, potrivit CFR, circulația feroviară se va desfășura „în condiţii de siguranţă”, cu reducerea vitezei, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius. Prin urmare, călătoriile vor dura mai mult decât în mod normal. Altfel spus, vor fi înregistrate întârzieri.
„În perioada 19 – 21 iunie, din cauza temperaturilor ridicate anunţate pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două avertizări de temperaturi caniculare – Cod Galben şi Cod Portocaliu -, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul şinei ajunge şi chiar depăşeşte 50 de grade Celsius se va desfăşura în conditii speciale, cu reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, în anumite intervale orare, acestă măsură fiind prevăzută de instrucţiile feroviare şi are drept scop desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.
Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, în zonele aflate sub incidenţa avertizărilor meteo de temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă”, a precizat administratorul infrastructurii feroviare publice, potrivit Agerpres.
CFR a precizat că personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei.
Cod portocaliu și cod galben de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod portocaliu și Cod galben de caniculă, valabile în aproape toată țara, miercuri și joi.
CFR S.A. le-a recomandat călătorilor ca în această perioadă, înainte de călătorie, să ceară informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete, şi să consulte periodic inclusiv site-urile operatorilor de transport feroviar, pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie.