În data de 18.06.2019, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, județul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul polonez G.D în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Irlanda.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a efectuat câteva ore de conducere în Irlanda, în urma cărora a primit permisul pe care l-a prezentat la control, fără a avea cunoștință că acesta este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.