În data de 29.08.2019, ora 19.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu –judeţul Arad, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar Y.S., în vârstă de 32 de ani, conducând autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Bulgaria care nu indeplineste condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.Cu privire la cele constatate persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere contrafăcut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 700 Euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.