Primăria Oradea reamintește că, în perioada 16-20 aprilie vor avea loc evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească, pentru Oradea, acest moment marcând debutul unei noi perioade în istoria sa, perioada integrării în structurile Statului Român.

În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, vă invităm mâine, 16 aprilie, ora 12:00, în Piața Unirii, la vernisajul expoziției stradale „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”, aceasta fiind deschisă publicului până în data de 26 mai 2019. Totodată, în cadrul acestui eveniment va fi lansată broșura „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”. Evenimentul este un preambul la inaugurarea oficială, în 18 aprilie, ora 16.00, a expoziției permanente închinate Primului Război Mondial și lui Traian Moșoiu, amenajată în Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, Corp A, etaj I.

Joi, 18 aprilie, de la ora 12:00 orădenii sunt invitați la dezvelirea și sfințirea statuii marelui om politic Iuliu Maniu, de către Episcopul greco-catolic Virgil Bercea. Statuia din bronz, realizată de sculptorul orădean Deák Árpád, este deja amplasată lângă Biserica Sfântul Nicolae de pe strada Iuliu Maniu. Evenimentul va cuprinde întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv, intonarea Imnului Național, dezvelirea monumentului, slujba de sfințire, alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului, depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, iar la final defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului.

Totodată, va informăm că în programul manifestărilor dedicate zilei de 20 aprilie a apărut următoarea schimbare: concertul de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana în Piața Unirii va avea loc între orele 16:30 – 18:00 și nu de la ora 18:00 -19:30 cum era anunțat anterior.

Evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească vor avea loc în perioada 16-20 aprilie, după cum urmează:

PROGRAMUL ZILELOR  16 – 17 – 18 aprilie 2019

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 16 APRILIE 2019

1200

PIAȚA UNIRII

STATUIA LUI MIHAI VITEAZUL

Deschiderea oficială a expoziției stradale „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea” (deschisă publicului până în data de 26 mai 2019)

Lansare broșură „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 17 APRILIE 2019

1200

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Deschiderea oficială a expoziției „Arta tranșeelor în România” – Colecționar inginer Dumitru Cristian (deschisă publicului până în data de 30 iunie 2019)

ORA

LOCAŢIA

EVENIMENTE SPECIALE ÎN 18 APRILIE 2019

1200

BISERICA SFÂNTUL NICOLAE

STRADA IULIU MANIU

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
Dezvelirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea
Sfințirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane, jerbe și buchete de flori
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1400

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Deschiderea oficială a expoziției „Basarabia și Crișana. Perenitatea artei populare în două provincii de la granița României Mari”

1600

MUZEUL ORAȘULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

(CETATEA ORADEA)

Inaugurarea expoziției permanente dedicate Generalului Traian Moșoiu și Primului război mondial

Lansarea revistei „Identitatea națională”, Gl. bg. (rz) Grigore Bartoș


PROGRAMUL ZILEI – 19 aprilie 2019

ORA

LOCAŢIA

PROGRAMUL ZILEI DE 19 APRILIE 2019

1130

PLATOU PIATRA CRAIULUI

Întâmpinarea oficialităţilor și organizarea detașamentelor militare

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Borod

1200

LOCALITATEA BOROD

TROIȚA EROILOR

(CURTEA ȘCOLII DIN BOROD)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Borod

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Scurt program artistic
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Aleșd

1400

LOCALITATEA ALEȘD

(MONUMENTUL DIN CENTRUL ORAȘULUI ALEȘD)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Aleșd

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Scurt program artistic
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Tileagd

1700

LOCALITATEA TILEAGD

MONUMENTUL EROILOR

(LÂNGĂ CLĂDIREA PRIMĂRIEI)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– primarul localității Tileagd

– persoană oficială

– istoric militar

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)
Realizarea dispozitivului de defilare
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

Încheierea activităților dedicate zilei de 19 aprilie 2019 – 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea – deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Oradea


PROGRAMUL ZILEI – 20 aprilie 2019

ORA

LOCAŢIA

PROGRAMUL ZILEI 20 APRILIE 2019

1100

STRADA INDEPENDENȚEI

Organizarea și constituirea detașamentului pentru reconstituire istorică

1115 – 1145

BISERICA CU LUNĂ

Slujbă de pomenire pentru toți înaintașii acestei țări și o rugăciune pentru întreg neamul românesc

BISERICA SFÂNTUL NICOLAE

1130 – 1145

PIAȚA UNIRII

PLATOUL DIN FAȚA BISERICII CU LUNĂ

Deplasarea detașamentului și a muzicii militare pe traseul strada Independenței – Piața Unirii

1145 – 1200

Moment alegoric, reconstituire istorică, întâmpinarea Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly

1200 – 1203

Tragerea clopotelor la toate bisericile din Oradea și Bihor

1203 – 1210

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre Statuia Generalului Traian Moșoiu

1210 – 1215

STATUIA GENERALULUI TRAIAN MOȘOIU

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1215 – 1218

Intonarea Imnului Naţional al României

1218 – 1225

Scurtă rugăciune rostită de preotul militar al Garnizoanei Oradea

1225 – 1235

Scurtă alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către un invitat al instituției

1235 – 1245

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1245 – 1250

Realizarea dispozitivului de defilare

1250 – 1300

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1300 – 1310

Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre Piața Unirii

1310 – 1315

PIAȚA UNIRII

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1315 – 1318

Intonarea Imnului Naţional al României

1318 – 1330

Dezvelirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Episcopul Sofronie Drincec respectiv de către Episcopul Virgil Bercea

1330 – 1340

Sfințirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Episcopul Sofronie Drincec respectiv de către Episcopul Virgil Bercea

1340 – 1410

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea

– istoric militar

1410 – 1420

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1420 – 1425

Realizarea dispozitivului de defilare

1425 – 1430

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1430 – 1500

Organizarea și constituirea detașamentelor și tehnicii militare pentru defilarea militară

1500 – 1630

STRADA INDEPENDENȚEI – PIAȚA UNIRII – STRADA AVRAM IANCU

Defilarea militară realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale

1630 – 1800

PIAȚA UNIRII

Expoziție de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară

1630 – 1800

Concert de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana

1930 – 2000

Retragerea cu torțe

Traseul Parcul Traian (Prefectură) – Podul Dacia – Turbogirație – strada Independenței – Piața Unirii (statuie Mihai Viteazul, unde se va intona Imnul de Stat al României) – strada Avram Iancu

2000 – 2130

PIAȚA UNIRII

Concert Andra – tradițional

2130

Focuri de artificii

Încheierea activităților dedicate zilei de 20 aprilie 2019 – 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea