După aproape 14 ore de percheziții la casa afaceristului turc din Rahova, principalul suspect în cazul crimei din Dâmbovita, procurorii au găsit mai multe pete de sânge în locuință, dar și sârmă similară cu cea găsită lângă cadavrul din câmp. Mirela, femeia găsită moartă, s-ar fi întâlnit cu el chiar în ziua în care a dispărut. Vecinii spun că bărbatul era agresiv și se certa des cu ei, iar pe femeia găsită tranșată lângă autostradă au văzut-o de mai multe ori acasă la bărbat. Bărbatul a fost reținut de autorități. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional!

Mascații au descins la casa afaceristului turc, joi dimineața, pentru a cauta probe care să îi ajute să pună cap la cap ce s-a întâmplat cu femeia de 38 de ani. Locuința bărbatului arată ca o adevărată fortăreață. Mobilul are montate zeci de camere de supraveghere. 

Oamenii din zonă spun că cetățeanul turc făcea deseori probleme și a avut de mai multe ori conflicte cu vecinii.

Cadavrul găsit pe câmp, lângă autostrada A1, a fost identificat. Cine era femeia ucisă și tranșată

Femeia, despre care se spune că practica prostituția, se despărțise recent de iubitul ei după ce ar fi bătut-o și amenințat-o cu moartea.

Victima ceruse şi două ordine de protecție împotriva fostului concubin, dar apoi și-a retras plângerile. Cu toate acestea, individul nu este principalul suspect în dosar. Polițiștii merg acum pe altă pistă. 

Citește și: Ce i-a spus femeia găsită moartă pe un câmp de lângă autostrada A1 surorii ei, înainte să plece de acasă