Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi, pe un fond emoțional puternic, provocat de moartea unei tinere atacate de un urs zilele trecute. De altfel, deputaţii au ţinut un moment de reculegere, în plen, în memoria tinerei ucise în urma atacului de pe Jepii Mici. 

Plenul a votat, în calitate de for decizional, proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu 214 voturi pentru, 7 contra şi 23 de abţineri şi un deputat care nu a votat.

Proiectul prevede, pentru anii 2024 şi 2025, uciderea unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional, potrivit News.ro.

Repartiția exemplarelor care reprezintă cota de prevenție

Repartiţia exemplarelor de urs brun prevăzute la alin.(1), care reprezintă cota de prevenţie pe judeţe şi fonduri cinegetice, pentru anul 2024 se face în funcţie de numărul atacurilor la adresa populaţiei, respectiv în funcţie de numărul şi valoarea pagubelor materiale generate de atacurile de urs brun centralizate la nivelul autorităţilor care răspund de vânătoare, potrivit anexei nr. 5, iar pentru următorii ani se aprobă prin ordinul conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.

Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă cota de prevenţie la nivel naţional prevăzute la art.31 alin.(1), pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2024, de către vânători sub coordonarea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului, prin metodele de vânătoare admise, astfel cum sunt prevăzute la art.1 lit.ad) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Precizări

În situaţia în care din orice motive se recoltează exemplare a căror blană a fost evaluată la mai mult de 400 puncte C.I.C. la care se pot adăuga maxim 5% din punctajul obţinut, atât blana, cât şi craniul aparţinând exemplarului în cauză, preparate de către gestionar, se predau structurii teritoriale de specialitate a Gărzii Forestiere Naţionale în a cărei rază de activitate se încadrează locul unde s-a desfăşurat acţiunea de recoltare şi rămân în proprietatea statului.

Craniul şi blana de urs recoltate se evaluează conform metodologiei prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Vânatului, denumit în continuare C.I.C., în termen de 3 zile lucrătoare de la recoltare.

Gestionarul fondului cinegetic poate prelua de la Garda Forestieră Naţională craniul şi blana exemplarului de urs brun doar după îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(3). În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii craniul şi blana exemplarelor recoltate rămân în proprietatea statului. 

Autoritatea centrală care răspunde de vânătoare realizează cel puţin din 2 în  2 ani un studiu privind evoluţia populaţiei de urs brun în România.

Sesiune extraordinară pentru modificarea legislației

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat o sesiune extraordinară pentru modificarea legislaţiei, după tragedia din Bucegi.

El a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului şi cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis şi a ţinut să precizeze că nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României, fiecare cum doreşte, ci vor fi abordate zonele cu riscuri mari.

Ciolacu a mai arătat că din discuţiile cu cei din domeniu, este o aglomeraţie de urşi, în anumite zone, pentru că nu mai au mâncare suficientă şi de aceea coboară în zonele în carew sunt oameni.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat miercuri, din SUA, el afirmând că s-a ajuns prea departe şi că este foarte îngrijorat. Iohannis a spus că l-a şocat evenimentul, mai ales că a fost şi el recent pe un traseu din Munţii Bucegi, şi să afle apoi că foarte aproape de locul în care s-a aflat s-a întâmplat această nenorocire.

El a mai spus că problema cu urşii nu este deloc nouă, şi clasa politică a reacţionat de fiecare dată, la aceste incidente nefericite, doar punctual, iar dacă vrem în continuare să avem un turism sănăto şî în România, trebuie să înţelegem că nu putem să lăsăm amenii să fie omorâţi de animale.

Sursa: Newsinn