Direcția pentru Evidența Populației anunță că peste 48 de mii de români își serbează astăzi ziua de naștere. În același timp, peste 700 de mii de români își aniversează ziua onomastică în aceste zile, cu ocazia Nașterii Domnului.  

Câți români s-au născut în prima zi de Crăciun

Puţin peste 48.000 de români îşi sărbătoresc duminică ziua de naştere, în prima zi de Crăciun.

Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 24.760 de femei şi de 23.243 de bărbaţi.

Pe categorii de vârstă situaţia se prezintă astfel: 4.125 de persoane între 0 şi 17 ani, 3.621 de persoane între 18 şi 24 de ani, 29.850 de persoane cu vârste între 25 şi 65 de ani şi 6.407 persoane cu vârste peste 65 de ani.

 

Câți români își sărbătoresc onomastica de Crăciun

Un număr mare de persoane își sărbătoresc ziua de nume în ziua de Crăciun, pe data de 25 decembrie.Toți cei care poartă numele de Cristian sau Cristina își sărbătoresc ziua de nume.

 

Peste 700.000 de rămâni își aniversează ziua numelui în aceste zile de Crăciun.

Cele mai des întâlnite prenume sunt Cristina – 287.235 de femei și Cristian – 327.275 de bărbați. 

Alte nume întâlnite frecvent sunt Cristinel – 31.247 de persoane și Cristi – 11.712, Christian – 7.870, Cristiana -27.165, Krisztina – 6.516.

Se mai întâlnesc următoarele derivate :  Crăciun, Crăciunel și Crăciunică, peste 3.00 de români având aceste prenume, sau Crăciuneasa, Crăciunică, Crăciuniță, 178 de românce purtând aceste prenume, potrivit Direcției pentru Evidența Populației.

 

Iată lista numelor care se sărbătoresc pe 25 decembrie: 

  • Cristian
  • Cristi
  • Cristinel
  • Christian
  • Crăciun
  • Kristian
  • Crăciunel
  • Crăciunică 
  • Cristina
  • Cristiana
  • Kristina
  • Krisztina
  • Christina
  • Cristinela
  • Crăciuneasa
  • Crăciunița
  • Kristiana