Şase din zece europeni preferă să petreacă acasă Crăciunul, anul acesta, alături de familie, în loc să călătorească la rude sau la prieteni, în timp ce 36% dintre români spun că sigur nu vor călători de Crăciun, arată un studiu Revolut derulat alături de compania Dynata în 7 pieţe europene.
Potrivit acestuia, 4 din 10 europeni şi, respectiv, 5 români din 10 spun că vor cheltui mai puţin de 250 euro (aproximativ 1.230 lei) pentru cadourile şi masa de Crăciun.
”Europenii au dat startul pregătirilor pentru sezonul sărbătorilor de iarnă care se anunţă a fi unul dintre cele mai austere din ultimii ani, în timp ce inflaţia a crescut continuu anul acesta şi tot mai mulţi economişti vorbesc de o viitoare recesiune economică”, arată Revolut, aplicaţia cu peste 25 de milioane de clienţi la nivel global, din care 2,5 milioane în România, care a vrut să afle care sunt planurile europenilor în materia de bugete personale şi familiale în perioada sărbătorilor de iarnă şi ce instrumente financiare iau în calcul în 2023.
În acest scop, a derulat un studiu alături de compania Dynata în 7 pieţe europene, iar 7.027 de respondenţi, din care 1.000 de români, au răspuns la chestionar.
”Consumatorii europeni sunt gata să întâmpine sărbătorile de iarnă cu pragmatism şi cu decizii practice, deoarece situaţia economică îi face să oscileze între teama că puterea lor de cumpărare se va eroda şi mai mult şi dorinţa de a se bucura din plin de momentele de sărbătoare ale noii normalităţi post-pandemice”, arată studiul Revolut şi Dynata, potrivit căruia Crăciunul 2022 este mai mult despre a fi prezent decât despre a fi darnic.
6 europeni din 10 declară că îl vor aştepta pe Moş Crăciun acasă şi vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-şi vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi. 36% dintre români spun, de asemenea, că sigur nu vor călători de Crăciun, în timp ce 64% manifestă o mai mare mobilitate.
De altfel, românii sunt europenii în rândul cărora s-au întâlnit cele mai multe răspunsuri în favoarea călătoriilor, spre deosebire de lituanieni, de exemplu, care au cel mai mic procent la răspunsurile favorabile mobilităţii de Crăciun (31%).
La nivel european, preferinţa pentru călătorii este mai mult o chestiune legată de vârstă (14% dintre respondenţii din segmentul de vârstă 25-34 de ani) sau o trăsătură culturală. Respondenţii din România, Italia şi Franţa au confirmat, într-o proporţie mai mare decât cei din Regatul Unit, Polonia, Germania sau Lituania că intenţionează sau îşi doresc să călătorească de Crăciun.
În decembrie 2021, suma medie a cheltuielilor cu serviciile turistice realizate de un client român a fost de 193 de euro/utilizator, cel mai mare buget individual, în condiţiile în care cea mai mare parte a statelor aplicau restricţii de călătorie din cauza pandemiei de COVID-19. Alte două categorii de buget care au înregistrat sume medii/ client importante, în decembrie 2021, au fost divertismentul (186 de euro/ client) şi cheltuielile generale (156 de euro/ client).
În cazul unei decizii de ultim moment de a face o vacanţă în deplasare, Revolut le oferă clienţilor un produs versatil şi la îndemână pentru a-şi rezerva cazarea, Sejururi. Aplicaţia Revolut pune la dispoziţia turiştilor o listă de sute de mii de proprietăţi care pot fi rezervate, la nivel mondial, iar clienţii pot beneficia şi de cashback de 3-10% din valoarea cazării, în funcţie de planul deţinut.
În privinţa bugetelor planificate pentru Crăciun, cei mai mulţi europeni se tem că majorările de preţuri îi vor împiedica să se bucure cum îşi doresc de sărbătorile de iarnă. 6 europeni din 10 declară că vor face tot ce se poate să rămână în limitele bugetului anticipat pentru acest sezon, în timp ce un sfert dintre respondenţi recunosc că au făcut economii din timp pentru a avea bani de cadouri. Cei mai tineri au fost mai prevăzători şi au strâns din timp bani (34% dintre respondenţii cu vârste între 18-24 de ani), dar iau în calcul şi cadourile handmade (16%) mai mult decât alte segmente de vârste.
În România, majoritatea respondenţilor consideră că se vor încadra în bugetul estimat cu toate cadourile (76%), în timp ce doar 20% au pus bani deoparte special pentru acest moment al anului. Mai degrabă, românii iau în calcul voucherele (7%) decât cadourile realizate chiar de ei (6%).
Locuitorii din sud-estul ţării par a fi cei mai prevăzători: 25% au economisit pentru sezonul cadourilor şi, de asemenea, cei din Generaţia Z (18-24 de ani, 28%).
Şi clienţii Revolut au preferat să anticipeze cheltuielile legate de această perioadă a anului şi au pus bani deoparte în seifuri Vault, pe care le-au şi personalizat. 42% dintre seifurile Vault create de clienţii români au fost denumite Economii, 9% – Vacanţe/ sărbători şi peste 3% – Cadouri/ Daruri/ Crăciun. Românii au creat peste 657.000 de seifuri Vault, pentru diverse obiective.
Conform aceluiaşi studiu Revolut şi Dynata, 4 europeni din 10 intenţionează să cheltuiască mai puţin de 250 de euro (aproximativ 1.230 de lei) pentru cadourile, masa sau alte cumpărături legate de Crăciun. Pe de altă parte, tot 4 europeni din 10 se aşteaptă să cheltuiască mai mult de 250 de euro cu această ocazie. Şi, există şi o minoritate de 9% dintre respondenţi care susţin că nu vor cheltui absolut deloc de Crăciun anul acesta.
Francezii sunt cei mai dispuşi să cheltuiască serios pentru aceste sărbători – 8% au declarat că se aşteaptă să aloce peste 1.000 de euro pentru masa de Crăciun, cadouri, decoraţiuni, alte cheltuieli legate de acest moment. La polul opus, lituanienii sunt cei mai reţinuţi cu bugetele de sărbători. 60% dintre respondenţii din Lituania au declarat că vor cheltui mai puţin de 250 de euro cu această ocazie.
Deşi au unele dintre cele mai mici venituri la nivel european, românii se pregătesc să cheltuiască aproape la fel de mult ca alţi europeni pentru sărbătorile de iarnă. 48% dintre români spun că vor aloca sub 250 de euro pentru sărbători, iar 6% dintre respondenţii din această piaţă au spus că nu vor cheltui deloc de sărbători. 43% se aşteaptă să cheltuiască între 250-1.000 de euro şi 3% chiar peste 1.000 de euro.
Românii din vestul ţării sunt cei mai strânşi la pungă anul acesta. 57% declară că vor cheltui sub 250 de euro de sărbători şi exclud total posibilitatea de a cheltui mai mult de 1.000 de euro pentru acest moment al anului. Românii din centrul ţării (6%) şi din capitală (5%) se află la polul opus şi se pregătesc de cheltuieli care se vor situa între 1.000 şi 1.500 de euro. Cei mai afectaţi de creşterile de preţuri par a fi consumatorii din sud-vestul şi din sud-estul ţării, care au declarat că nu au plănuit deloc să cheltuiască de sărbători (9%, respectiv 8%, ambele procente superioare mediei la nivel naţional).
”Bugetul majoritar de sub 250 de euro pare a fi subestimat cu aproximativ 26%, în condiţiile în care anul trecut în decembrie, un utilizator Revolut a cheltuit, în medie, aproximativ 340 de euro. Date fiind condiţiile economice din ultimele 12 luni, ne putem aştepta să vedem o creştere a cheltuielilor reale ale consumatorilor, comparativ cu anul trecut, dar şi multe decizii amânate până în ultimul moment”, relevă studiul.
O altă constatare este aceea că intenţia europenilor de a cheltui mai mult scade pe măsură ce vârsta respondenţilor creşte. Cel mai mare procent de răspunsuri ”nicio sumă” (nicio sumă planificată pentru cheltuielile de sărbători) se înregistrează la categoriile de vârstă 45-54 ani (9%), 55-64 ani (13%), 65+ (14%). În acelaşi timp, categoria de vârstă care ia în calcul să cheltuiască cele mai mari sume de sărbători (peste 1.000 de euro) este categoria 45-54 ani.
În România, majoritatea consumatorilor cu vârste cuprinse între 25-34 ani se aşteaptă să cheltuiască în medie 250-500 de euro (40%) sau 500-1.000 de euro (15%), cei de 55-64 ani sub 250 de euro (60%), în timp ce sumele cele mai mari, de peste 1.000 de euro, se întâlnesc mai ales la categoria 18-24 de ani (5% din această categorie de consumatori).
În condiţiile în care cei mai mulţi consumatori sunt constrânşi să rămână în bugetele planificate, soluţiile de tipul Recompenselor sau discounturilor de fidelitate acordate de comercianţii preferaţi ai cumpărătorilor sunt binevenite. Cu ajutorul funcţionalităţilor de acest tip, clienţii pot face cumpărăturile necesare, dar pot şi recupera o parte din bani, sub formă de cashback.
Conform studiului Revolut şi Dynata, europenii preferă cadourile practice (31%) în locul celor speciale sau din lista de dorinţe (17%) şi această tendinţă e valabilă şi pentru respondenţii români (33%). În acelaşi timp, respondenţii din ţara noastră înregistrează şi cel mai mare procent de răspunsuri la varianta ”nu contează ce primesc, atât timp cât este un cadou” (25%, media europeană 13%). Femeile se aşteaptă mai mult decât bărbaţii să primească, totuşi, din cadourile de pe lista de dorinţe (19% în Europa, 10% în România).
Dacă la nivel european, reprezentanţii Generaţiei Z au aşteptări mai mari cu privire la cadourile dorite (21% vor să primească ceva ce îşi doresc de mult), în România, atât GenZerii şi cât şi milenialii sunt mult mai practici decât celelalte generaţii şi înregistrează procente peste media naţională la răspunsul în favoarea cadourilor utile (42% şi, respectiv, 43%). În acelaşi timp, segmentele de vârstă peste 45 de ani sunt mult mai dornice să primească în dar experienţe noi sau călătorii, cu procente peste media naţională (7,50% media vs. 10% pentru segmentul 45-54 ani, 9% pentru segmentul 55-64 ani şi 11% pentru categoria peste 65 de ani).
Cei mai practici dintre europeni sunt polonezii, în condiţiile în care 39% ar dori să primească un cadou util. Britanicii preferă să primească obiecte din lista de dorinţe (22,5%), italienii sunt fanii experienţelor speciale şi ai călătoriilor (9,5%), dar şi ai voucherelor (21%).
În 2015, aplicaţia Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 25 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 2,5 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacţii pe lună.
Sursa: Realitatea Zilei