Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat, astăzi, în România. El se adaugă, astfel, celor peste 130 de fugari aduși doar anul acesta în țară, potrivit ministrului Justiției, liberala Alina Gorghiu. Acesta fost arestat la Augsburg, Germania, în data de 28 noiembrie 2023. Parchetul General a inițiat returnarea lui Cherecheș în România, care trebuie să aibă loc în termen de zece zile. Edilul fugar este condamnat pentru luare de mită.
Fostul edil a fost condamnat, anul trecut, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Numai în acest an au fost aduşi în ţară 131 de fugari, adică o medie de două persoane în fiecare zi, potrivit unei declarații făcute recent de ministra Justiției, Alina Gorghiu.
Tot Alina Gorghiu a anunțat iniţierea unui proiect de lege prin care fugarilor aduşi înapoi în România li se va cere decontarea cheltuielilor pentru repatriere. Aceasta în condiţiile îm care statul român cheltuie 10 milioane de lei pe an pentru aducerea lor în ţară.
Fostul primar al municipiului Baia-Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, a ieșit din România la finalul lunii noiembrie 2023, pe la granița cu Ungaria de la Petea, sub identitatea unei rude, a anunțat Poliția de Frontieră.
El a părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței definitive de condamnare.