Şura reconvertită a proprietăţii tradiţionale săseşti găzduieşte, în premieră în România, expoziţia „The Darkness Within, Copşa Mică 1988 – 1995”, o explorare tulburătoare a impactului pe care industrializarea forţată o are asupra omului şi a mediului înconjurător, prin lentila fotografului britanic Barry Lewis.

Expoziţia temporară aduce în faţa publicului o selecţie de 42 de fotografii realizate pe parcursul vizitelor sale în zonă atât înainte de 1989, cât şi în anii următori.

M-am întors în Transilvania pe 6 ianuarie 1990. Era o iarnă aspră şi îngheţată. Am înţeles că lucrurile nu s-au schimbat în bine când, ajuns la câţiva kilometri de oraş, am văzut culoarea zăpezii schimbându-se din alb în gri şi am întâlnit nişte ciobani cu turma lor de oi albe înnegrite. Sursa negrului erau 7 coşuri de fum de mărimea unor silozuri de rachete menite să protejeze oamenii de poluare, dar având filtrele în mare parte distruse. În Copşa Mică oamenii erau negri, zăpada era neagră, casele erau negre, copiii erau negri şi nimic nu creştea în câmpurile negre din jur. Pe măsură ce mergeam pe crusta îngheţată a zăpezii întunecate, fiecare pas lăsa o urmă albă, un fel de negativ fotografic şi mă simţeam intrat într-o lume suprarealistă în care totul era întors cu susul în jos„, îşi aminteşte Lewis.

Prin fotografiile sale evocatoare, Lewis surprinde dezolarea şi rezilienţa locuitorilor oraşului în mijlocul întunericului generat de fabricile Carbosin şi Sometra. Munca sa, ulterior publicată în revista Life şi onorată cu prestigiosul premiu Leica Oskar Barnack (LOBA), scoate la lumină costul uman al industrializării iresponsabile şi poate fi un prilej de reflecţie asupra nevoii de justiţie în probleme de mediu în România post-revoluţionară.

The Darkness Within” este cea de-a doua expoziţie a fotografului britanic în Casa Regelui Charles III din Viscri, după seria de portrete fotografice inedite ale unor artişti români, expuse aici în toamna anului 2023. „Văzând toată arhiva fotografică realizată de Lewis în România anilor ‘90, am fost mişcată de imaginile realizate în Copşa Mică. Realitatea surprinsă de aceste fotografii a fost mult peste tot ce îmi imaginasem eu din poveştile auzite despre oraşul negru, dându-mi convingerea că astfel de adevăruri ascunse în comunism trebuie revizitate cât mai des pentru a nu fi uitate sau repetate. O datorăm celor care au trăit în întuneric pentru 60 de ani şi care au fost în mare parte abandonaţi după închiderea fabricilor poluante.” spune Raluca Grigore, curator The King’s House. Expoziţia a fost curatoriată în colaborare cu fotograful Ionuţ Macri.

Casa din Viscri rămâne deschisă până la finalul lui octombrie

Casa din Viscri este deschisă publicului până la finalul lunii octombrie şi găzduieşte în continuare expoziţia de carte şi artă florală The Transylvania Florilegium, precum şi expoziţia permanentă „Prezervarea învelitorilor istorice”, realizată în parteneriat cu Asociaţia Monumentum şi The King’s Foundation.

Peste 38,000 turişti români şi străini au trecut pragul casei regelui în anul 2023. Vizitând casa din Viscri, redeschisă sezonul acesta sub numele” The King’s House”, turiştii vor descoperi o gospodărie săsească simplă, tradiţională. Magazinul de suveniruri aduce în prim plan o selecţie de produse de la artişti şi artizani locali.

Cea mai mare parte a profiturilor generate de casă se întorc direct în comunitate. Din aceşti bani, anul acesta vom acoperi o parte din costurile acţiunilor de curăţenie a satului, de protejare de traficul auto sau de tipărire a hărţilor turistice. O mare parte din fonduri se duc către proiectele pentru copiii din Viscri: micii grădinari vor avea ocazia să călătorească în Anglia, pentru a vizita grădinile de acolo ale Majestăţii Sale, iar echipa de ciclism din sat va a avea o parte din cheltuielile de dotare şi pregătire pentru competiţii acoperite. Şi nu în ultimul rând, în această primăvară s-au plantat pe străzile din Viscri peste 100 de puieţi din soiuri tradiţionale de peri, pentru a continua această tradiţie specifică satelor săseşti. Ne bucurăm că Fundaţia Regelui se implică în continuare în sat şi le mulţumim celor care calcă pragul casei din Viscri, pentru că fără ei aceste proiecte nu ar fi posibile„, spune Mihai Grigore, administrator The King’s House.

Adresa The King’s House: Viscri 163, Judeţul Braşov.