Caravana Medicală vine în sprijinul românilor din zona rurală! Sute de buzoieni au beneficiat de sprijinul medicilor voluntari din Caravană.
Caravana Medicală România Suverană demonstrează că se pot face și lucruri importante pentru românii de la sat. După ce timp de mai bine de 34 de ani, oamenii din satele țării, pur și simplu, au fost ignorați de autorități, medicii voluntari implicați în acest proiect întind o mână de ajutor.
Doar în județul Buzău, acolo unde Caravana Medicală România Suverană și-a început activitatea la începutul acestei săptămâni, peste 350 de persoane din satele județului au beneficiat de asistență medicală gratuită.
Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la spitalul mobil, ne-au mărturisit că profită de vizita spitalului mobil pentru că altfel sunt nevoiți să parcurgă o distanță destul de mare, care implică și costuri pe măsură, doar pentru a merge la doctor.
Lipsa personalului medical, dar și a unităților sanitare din zonele rurale îi fac pe cei de la sat să nu își trateze corespunzător afecțiunile. Specialiștii din cadrul Caravanei Medicale oferă tuturor celor care au nevoie servicii medicale gratuite, precum analize medicale, EKG-uri, controale oftalmologice și stomatologice, dar și ecografii.
Misiunea medicilor voluntari implicați în acest proiect nu se oprește aici, aceștia vor continua să ofere servicii gratuite, la standarde europene, românilor care până acum au fost ignorați de autorități.