Caravana Medicală continuă să facă România bine. Săptămâna aceasta, Spitalul Mobil se află în județul Buzău, unde sute de oameni de la sate care nu au mai trecut de ani de zile pragul unui cabinet medical, au posibilitatea să facă analize și investigații medicale gratuite. Caravana va rămâne în județ toată săptămâna și va tranzita mai multe sate. 

Caravana Medicală s-a oprit săptămâna aceasta în județul Buzău. Acolo, oamenii cu probleme de sănătate și care nu au posibilitatea să ajungă la medic, fie din lipsa banilor, fie din cauză că un cabinet este prea departe de ei, sunt consultați gratuit.

„Am hotarat sa ma alatur din cauza ca stiu ca multi pacienti nu au acces la serviciile stomatologice. Vreau sa contribui si eu cu ceva pt ca pacientii sa ascape de frica si sa vina mai des la stomatologie”, a spus un doctor participant în cadrul caravanei.

De la analize de sânge și până la ecografii, oamenii au parte și de consultații la inimă, la ochi și chiar investigații stomatologice. Toate acestea sunt gratuite.

„Este o initiativa buna ca multa lume nu poate sa ajunga sa isi faca” 

„Este o treaba foarte buna”

„Cu ficatul cu picioarele ma dor picioarele si cu inima”

”Sunt si sub tensiune am probleme cu inima si colesterol si diabet si mai multe operatii la piciorul drept”

„La noi e populatie multa si medici putini sunt 2 medici de familie si la randul lor ne trimite pe la spitale. Spitalul e departe de noi”, au spus localnicii consultați de medici. 

Caravana va rămâne în județ până la finalul săptămânii și va tranzita tot mai multe sate. Până acum, Caravana a oprit în zeci de județe unde peste 20.000 de pacienți au fost consultați și peste 50.000 de investigații medicale gratuite au fost făcute românilor.