Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” acuză intervenția unor grupuri de interese care au legătură cu oameni din serviciile secrete în licitația spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.

„Au apărut informații că firma de consultanță a lui Coldea are contracte. Nu au avut. L-am întrebat pe Remus Borza ce legătură are cu Grindeanu și Cristian Gava, dar n-a mai răspuns. A intrat în cârdășie cu Alexandru Cumpănașu. Băieții ăștia sunt o gașcă din servicii, iar domnul Gava lucrează și pentru Lagardere, lucrează și la Prima TV. E plin de știri că ar fi finul domnului Coldea. Domnul Gava n-a răspuns la mesajele mele, dar și-a sunat toți prietenii din sistem, care m-au sunat pe mine și la Realitatea. A sunat la un prieten bun de al meu ca să-mi spună că nu e finul lui Coldea. De mână cu Borza, făcea intervenții la firmele care voiau să ia magazinele din Aeroportul Otopeni, iar Gava este băgat și în afacerea Millenium. A ajuns să facă emisiuni și la Prima TV, se plimbă cu Borza de mână prin oraș, dar tace mâlc. Pe vremea când era în ALDE, Remus Borza a negociat cu Grindeanu să fie ministrul Energiei în viitorul Guvern Grindeau 2, conform declarațiilor lui Călin Popescu Tăriceanu. „Remus Borza, cu o candoare greu de imaginat, le-a spus unor colegi că i s-a propus postul de ministru al Energiei și că a votat împotriva moțiunii Guvernului Grindeanu”, spunea Tăriceanu. Ciucă mai e președinte la PNL, că am înțeles că Borza stă în urechea lui Ciucă și îi suflă ce trebuie să spună. De ce vor băieții din jurul lui Ciucă să-l potențeze pe Grindeanu și să-i dea în cap lui Ciolacu? Mai bine Ciolacu decât golanii ăștia care au stat la masă cu statul paralel. Am dat știrea la două persoane importante și mi-au spus scurt: „A câștigat Coldea licitația!”.  Domnul Gava e prieten apropiat al lui Remus Borza, cel care îl ghidonează pe Nicolae Ciucă. Domnule Ciucă, sfârșitul vi se va trage de la acest personaj. Domnul Borza a făcut foarte mulți bani în România. În stenograme se spunea că firma lui Coldea i-a blocat. Domnul Grindeanu e apropiat de Grupul de la Cluj, ca și Coldea. Domnul Gava, despre care se spune și în stenograme că e apropiat de grup, este colaborator al Lagardere, dar angajat și la Prima TV, apropiată de grupul de la Cluj. Remus Borza a mers de mână cu Gava. Despre el s-a tot spus că este ofițer SIE. Azi am fost sunat de un fost șef al SIE să-mi spună că nu e finul lui Coldea. Gava a apărut alături de Cumpănașu, alt personaj acoperit al serviciilor. Mă aștept să se extindă ancheta, pentru că toate astea s-au întîmplat în mandatul lui Grindeanu.

Citește și: CULISELE STATULUI PARALEL. Spațiile comerciale de la Aeroportul Otopeni, închiriate cu dedicație francezilor de la Lagardere. Legăturile cu Florian Coldea

Gava e apropiat al domnului Coldea, deși spune că nu e finul său, dar e prieten cu Grupul de la Cluj, ca Grindeanu. Remus Borza e și președintele Clubului Oamenilor de Afaceri de la PNL. Domnul Borza cu Ponta au fost și colegi de facultate. Borza și Gava s-au dus să pună o vorbiă bună pentru Lagardere. Domnul Gava ar fi intervenit și pentru compania Millenium”, a declarat Anca Alexandrescu.

În doar o lună ofertanții trebuiau să consulte documentația de peste 300 de pagini

Calendarul acestei licitații suspecte a fost extrem de scurt și bănuit a fi fost făcut în favoarea Lagardere.

Practic într-o lună companiile interesate ar fi trebuit să consulte toată documentația procedurii unde doar contractul cu anexele au avut 280 de pagini plus încă 65 de pagini plus anexele. După care să întocmească propria ofertă formată din alte sute de pagini. 

Acestei proceduri extrem de strânse i s-au adăugat și suspiciuni legate de favorizarea unui anumit competitor înscris la licitație. 

Citește și: Stenograme incendiare în dosarul ȘPĂGII de la Otopeni: Florian Coldea, acuzat de inculpați că „joacă cu francezii” – Cum intervenea la Grindeanu

Au apărut stenogramele care aruncă în aer dosarul șpăgilor pentru duty-free-urile de la Otopeni! În interceptările făcute de procurori, inculpații susțin că ar fi pierdut contractele pentru spațiile comerciale de tip duty free și fast food din cauza generalului SRI în rezervă Florian Coldea! Acesta i-ar fi ”blocat” chiar la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, relatează Realitatea PLUS. 

Transcrierile procurorilor surprind discuția dintre Radu Tănăsescu Laurențiu, directorul firmei care controla spațiile comerciale de pe aeroport și Hardan Saadeh, care controla firma ce asigura serviciile de pe platforma aeroportuară.

NOI INTERCEPTĂRI DIN DOSARUL ȘPĂGII LA AEROPORT

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Cine ne-a… la Sorin?
SAADEH HARDAN: Cine, care Sorin? Grindeanu? Cine?
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: …(neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)…
SAADEH HARDAN: Coldea? Io nu cre…
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Subiect şi predicat! Sută la sută!
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Oricum Grindeanu ne-a …dat..

Sursa: Realitatea PLUS

Din interceptări reiese influența uriașă pe care ar fi avut-o, conform inculpaților, generalul în rezervă din SRI, Florian Coldea. Acesta ar fi intervenit pe lângă ministrul Sorin Grindeanu în favoarea unei companii concurente din Franța, care ar fi vrut să preia controlul spațiilor comerciale de pe Otopeni.

Citește și: Florian Coldea, prins în CARACATIȚA Otopeni – Inculpații îl acuză de blocajul la Grindeanu în stenogramele din dosarul șpăgilor pentru duty-free-uri

NOI INTERCEPTĂRI DIN DOSARUL ȘPĂGII LA AEROPORT

TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știm cine…
HARDAN SAADEH: Urmărești…
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Știm și pe…mâna cui, pe mâna francezilor! Ca să știi!
HARDAN SAADEH: Da. Dacă tu zici c-a dat lu’ Coldea bani și Coldea joacă cu francezii, nu-nțeleg!
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Joacă cu francezii…
HARDAN SAADEH: Și de ce dă bani lui?
TĂNĂSESCU RADU LAURENŢIU: Păi nu, nu știu dacă i-a dat bani și lui Coldea, a dat la băieți prin servicii! Știu!

Sursa: Realitatea PLUS