Auzim în fiecare an în jurul datei de 14 februarie de Sărbătoarea Sfântului Valentin, Valentine’s Day, cunoscută şi ca Ziua îndrăgostiţilor.

Cu toate astea, dacă verificăm această dată în calendarul ortodox putem observa că Sfântul Valentin este de negăsit şi sunt trecuţi doar Sfinţii Cuvioşi Auxentie, Maron şi Avraam.

Practic, nimeni nu ştie exact cine este cu adevărat Sfântul Valentin amintit în ziua de 14 februarie, scrie basilica.ro. În Biserica Ortodoxă Română, Sf. Sfinţit Mc. Valentin, episcopul Umbriei, este pomenit în data de 30 iulie a fiecărui an. 

Despre acest sfânt cunoaştem foarte puţine lucruri, printre care faptul că a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Mulţi oameni s-au şi botezat după ce au primit vindecarea la rugăciunile Sfântului Valentin. 

Printre aceştia, s-a aflat şi Leontie, guvernatorul orașului Umbria. Urmare a acestui fapt, Sfântul Valentin a fost întemniţat şi apoi martirizat.

Pe lângă Sfântul Valentin pomenit în 30 iulie, în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române mai sunt trecuţi şi alţi sfinţi cu numele de Valentin, după cum urmează: Sf. Mc. Valentina – 10 februarie, Sf. Mc. Valentin – 24 aprilie, Sf. Valentin – 24 octombrie.