Alegerile locale și cele europarlamentare vor fi comasate, a anunțat Nicolae Ciucă, miercuri. Pentru europarlamentare va exista o listă comună a PSD și PNL, iar pentru locale liste separate.

„Suntem în fața dumneavoastră în această seară pentru a prezenta decizia finală a coaliției referitoare la modul în care se vor desfășura alegerile europarlamentare și locale și anume decizia coaliției este comasarea celor două runde de alegeri”, a spus Ciucă.

După întrunirea liderilor coaliției de guvernare s-a stabilit ca alegerile pentru Președinție să fie în septembrie, însă va mai rămâne de stabilit când anume. Cele generale vor fi în decembrie, probabil pe 8. 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri seara, după discuțiile privind comasarea alegerilor cu principalul partener din coaliția de guvernare, PNL, că alegerile pentru funcția de președinte vor fi în septembrie, într-o perioadă care urmează să fie stabilită.

Pe de altă parte, 8 decembrie ar fi data pentru alegerile generale, a mai arătat Ciolacu.

„Am hotărât ca în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidențiale, primele date sunt, nu este foarte greu, 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie. Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc, pentru că pe 15 septembrie încep școlile și să nu încurcăm desfășurarea activității copiilor, 8-22 ar fi cea mai potrivită și data de 8 decembrie pentru alegerile generale”, a spus Marcel Ciolacu.

Calendarul alegerilor din 2024, în România:

Alegeri europarlamentare în România – 9 iunie 2024
Alegeri locale în România – 9 iunie 2024 (comasate cu cele europarlamentare)
Alegeri prezidențiale în România – turul 1 – 8 septembrie 2024, turul 2 – 22 septembrie 2024 (varianta preferată de premier)
Alegeri parlamentare în România – 8 decembrie 2024

Sursa: Tabu.RO