Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că printre noile legi propuse se numără o primă pentru cadrele didactice care lucrează în medii defavorizate, egală cu cinci salarii minime brute pe ţară şi vor fi alocate sume din bugetul de stat pentru decontarea navetei personalului din învăţământ.

Ligia Deca a mai spus că personalul didactic care se pensionează va beneficia de o primă echivalentă cu două salarii de bază, iar directorii de învăţământ şi ispectorii vor beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de sector, scrie News.ro. 

„Soluţiile propuse de Guvernul României implică un sprijin suplimentar cu efect imediat pentru profesorii debutanţi, iar legea învăţământului preuniversitar prevede stimulente şi pentru cei care predau în şcolile aflate în medii defavorizate. Am reiterat şi s-a înţeles că Ministerul Educaţiei a ascultat şi sprijină cadrele didactice. Sunt absolut convinsă că împreună vom găsi o soluţie pe măsura importanţei dascălilor în ansamblul societăţii şi realistă pentru mediul economic actual. Pentru că ne dorim cu adevărat să susţinem personalul din învăţământ, am introdus în legile educaţiei reforme prin care le arătăm preţuire”, a afirmat Ligia Deca, în plenul de luni al Senatului.

Ea a trecut în revistă şi câteva dintre modificările din noile proiecte de lege ale Educaţiei care vin în sprijinul dascălilor.

„Susţinem cadrele didactice care ocupă un post didactic în zonele defavorizate. Ele vor primi o primă de instalare egală cu cinci salarii minime brute pe ţară. Vom aloca sumele necesare pentru a deconta naveta personalului din învăţământ din bugetul de stat. Norma didactică va fi redusă cu două ore săptămânal pentru personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi gradul didactic 1, fără diminuare a salariului. Arătăm recunoştinţă şi faţă de personalul didactic care se pensionează. Atunci când încetează contractul de muncă, vor primi o primă – echivalentul a două salarii de bază.

Având în vedere responsabilităţile şi volumul de muncă al directorilor de învăţământ şi al inspectorilor, aceştia vor beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare, conform contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector. Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învăţământ pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 ore la 16 ore pe săptămână. De asemenea, înfiinţăm Programul Naţional de Stimulare a Eficienţei Didactice şi un Fond de premiere pentru activitate suplimentară la dispoziţia directorului, în limita a 2% din fondul de salarii, crescând astfel autonomia şcolilor în a recunoaşte meritele celor performanţi”, a explicat Deca.

Senatul va vota, luni, în calitate de for decizional, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior. Astfel, legile merg la promulgare.

Un raport favorabil cu amendamente admise şi respinse asupra proiectului legii învăţământului preuniversitar a fost emis, săptămâna trecută, de către Comisia pentru învăţământ a Senatului.