Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe PSV Eindhoven cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor.

După 1-1 la Eindhoven, Borussia s-a impus acasă prin golurile marcate de Jadon Sancho (3) şi Marco Reus (90+5), însă meciul a fost unul disputat cu ocazii de ambele părţi.

Borussia a început în forţă şi a avut prima ocazie în minutul 2, prin Maatsen, iar un minut mai târziu (3) a deschis scorul, prin englezul Jadon Sancho, cu un şut de la 20 de metri.

Gazdele au rămas la cârma jocului, iar portarul Walter Benitez a avut intervenţii remarcabile la şuturile succesive ale lui Brandt şi Malen (16). Malen a fost un pic imprecis (27).

Finalul primei reprize a aparţinut echipei olandeze, însă portarul elveţian Gregor Kobel s-a remarcat la şuturile lui Johan Bakayoko (31) şi Til (34).

Borussia a avut prima ocazie după pauză, prin Malen (48), dar PSV a fost mai aproape de gol, prin mexicanul Hirving Lozano (53), care a nimerit bara cu un şut de la 25 de metri. Oaspeţii au continuat să preseze, iar Kobel a respins în corner la şutul lui Teze la colţul scurt (56).

La poarta cealaltă, Benitez a fost la post la lovitura de cap a lui Fullkrug (64).

PSV a trecut pe lângă egalare (71), însă Kobel a avut un reflex salvator la şutul lui Bakayoko la colţul scurt.

Dortmund a marcat în min. 77, prin Fullkrug, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Finalul a fost unul încins, cu oaspeţii alergând după egalare, dar Luuk de Jong (85) nu a reuşit să îl învingă pe Kobel din unghi, Teze a şutat pe lângă (90), iar acelaşi Luuk de Jong (90+4) a ratat ocazia de a trimite meciul în prelungiri.

În loc să fie egalitate, Borussia Dortmund a marcat al doilea gol prin Marco Reus în min. 90+5, după ce Babadi a alunecat şi germanul a scăpat singur cu portarul.

Borussia s-a calificat în sferturi pentru prima oară în ultimii trei ani.

AGERPRES