În seara zilei de luni, 2 august, în jurul orei 20.50, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost solicitat să intervină în localitatea Cordău, comuna Sânmartin, unde un apelant al numărului unic 112 sesiza descoperirea unei muniții.
Sosiți la fața locului, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie, de calibru 120 de milimetri, în stare de funcționare, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial.
Muniţia, găsită de muncitorii care efectuau săpături pentru rețeaua de canalizare a localității, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către pompierii pirotehniști, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reamintește persoanelor care descoperă muniţii neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.
Sursa: Realitatea de Bihor