Bihor: Bătrân fără suflet! A ucis câinele vecinei sale cu o furcă şi a încercat să îi dea foc altuia

Bihor: Bătrân fără suflet! A ucis câinele vecinei sale cu o furcă şi a încercat să îi dea foc altuia
Bătrânul a fost reţinut de poliţişti
Un bărbat, bănuit că ar fi ucis câinele unei vecine și ar fi schingiuit un altul, reținut de polițiștii de la protecția animalelor.
Joi, 13 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 77 de ani, din localitatea Holod, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și schingiuirea animalelor.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de la protecția animalelor îl bănuiesc pe acesta că, la 7 aprilie a.c., ar fi ucis un câine, de rasă comună, care aparținea unei localnice, vecină cu acesta, după ce l-ar fi prins într-un laț, iar apoi i-ar fi aplicat lovituri cu o furcă.
Același bărbat este bănuit că, la sfârșitul lunii martie, ar fi schingiuit un alt câine, de rasă comună, care aparține unei localnice, tot vecină a acestuia, prin aceea că l-ar fi prins într-un laț, apoi ar fi turnat benzină pe el și l-ar fi incendiat, cu intenția de a-l ucide. Câinele a suferit grave leziuni în urma incidentului.
Cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale față de acesta.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 21:51 - Protest în Rahova: oamenii rămași fără case, după explozie sunt revoltați | VIDEO
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











