Incendiile de vegetație uscată continuă să pună în pericol casele și bunurile cetățenilor, iar în unele situații, chiar viața acestora.

Echipajele de pompieri militari bihoreni au salvat din calea flăcărilor, gospodării ale cetățenilor, animale și culturi agricole, amenințate de cele 12 incendii produse în ultimele 24 de ore, la terenuri și pășuni din județul Bihor, evenimente în urma cărora au ars peste 125 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, miriște, precum și pomi fructiferi, o căpiță de fân și baloți de paie.

Marți, 17 august, între orele 10.50 – 11.25, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tăuteu, au stins un incendiu izbucnit la un teren viran din localitatea Chiribiș, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la o gospodărie și la o cultură agricolă.

În după-amiaza și seara zilei de luni, 16 august, în interval de 10 ore, pompierii militari din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat 11 misiuni de stingere a incendiilor produse la terenuri și pășuni din 11 localități bihorene, nouă dintre acestea fiind provocate de cetățeni care au aprins vegetația uscată în scopul igienizării terenurilor, fără a respecta măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Astfel, între orele 13.45 – 23.45, pompierii militari din cadrul Stației Ștei, Stației Aleșd, Detașamentului Salonta, Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzii 1 Mai, Gărzii Sălard, Secției Beiuș și Gărzii Tinca, au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiilor produse la terenuri situate în Ștei, Cuieșd (comuna Brusturi), Lorău (comuna Bratca), Bicaci (comuna Gepiu), Cheriu (comuna Oșorhei), Sarcău (comuna Sârbi), Uileacu de Criș (comuna Tileagd), Roșia, Rogoz (comuna Sâmbăta), Forău (comuna Uileacu de Beiuș) și Cociuba Mare.

Dintre acestea, cele mai deosebite situații s-au înregistrat la Cuieșd, comuna Brusturi, unde pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au stins un incendiu de vegetație uscată ce se manifesta pe o suprafață de teren de circa 33 de hectare, la Cociuba Mare și la Cheriu (comuna Oșorhei).  

Sursa: Realitatea de Bihor