Miercuri, 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați de o femeie din localitate că, în timp ce se afla în incinta unui local public din Aleșd, persoane necunoscute i-au sustras de pe tejgheaua barului un telefon mobil, în valoare de aproximativ 3.500 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii de investigaţii criminale din Aleșd au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 49 de ani, din Aleşd, de la care au recuperat telefonul sustras.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.