O veste tristă a venit din partea medicilor în această dimineață. Din păcate, băiețelul de 4 anișori rănit în accidentul din Girișu de Criș a decedat. Acesta a suferit un traumatism cranio cerebral sever.
„Din păcate, pacientul a decedat azi noapte. Suferise un traumatism cranio-cerebral sever”, a declarat miercuri dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Județean, potrivit ebihoreanul.ro
În urma cercetărilor la fața locului, polițiștii au concluzionat că micuțul ar fi sărit în faţa maşinii.
„Un minor de 4 ani, localnic, în timp ce se afla în curtea unui imobil de pe strada Lungă, a pătruns brusc pe partea carosabilă, fără să se asigure în prealabil, şi a fost acroşat de un autoturism condus pe aceeaşi stradă dinspre strada Gorunului înspre strada Stadionului de un bărbat de 37 de ani din Girişu de Criş. În urma impactului, autoturismul a ricoşat într-un alt autoturism, care staţiona în afara părţii carosabile”, a explicat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.