Avocata Crenguța Leaua, care a obținut victoria în dosarul Roșia Montană, alături de Casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), a vorbit, duminică seara, la Realitatea PLUS. Aceștia au reprezentat România alături de casa de avocatură elveţiană LALIVE în dosarul de arbitraj internaţional legat de Roşia Montană.
„Există în decizia Tribunalului o decizie luată cu majoritate și o opinie separată. Noi am convins Tribunalul arbitral, totuși unul dintre arbitri a avut opinie diferită. Advesarii pot face o cerere în anulare și poate fi declanșată în următoarele luni. Noi suntem în analiza hotărârii și nu putem face afirmații, nu a fost ridicată clauza de confidenialitate. Noi ne bucurăm de soluția primită. Mai avem de așteptat de văzut ce va face investitorul străin”, a spus Crenguța Leaua, la Realitatea PLUS.
Întrebată despre licența de exploatare, care expiră în iulie 2024, aceasta a spus: „Nu pot să răspund din cauza obligațiilor mele profesionale. Noi încă mai avem de lucru. Am avut sprijin administrativ, coordonat prin Ministerul de Finanțe, am avut martori inclusiv din administrația publică în dosarul de arbitraj, au ajutat în construirea probatorului, au venit și oameni din Roșia Montană. Fiecare dintre ei sunt parte de ceea ce ne bucură astăzi și le mulțumesc tuturor”.
Avocata care a obținut victoria pentru statul român are o carieră impresionantă. Datorită Crenguței Leaua, România va recupera de la Gabriel Resources peste 1,4 milioane de dolari cheltuieli de judecată, după aproape nouă ani de procese. Procesul Roșia Montana nu este primul pe care avocata l-a câștigat pentru România. Ea a obținut victorie pentru statul român în alte cinci procese.
Reacţia Gabriel Resources: Compania analizează posibilitatea unui apel în verdictul Roșia Montană
Sursa: Realitatea din Justitie