Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo de furtuni valabile pentru județele din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și vestul Olteniei, în intervalul 15 iulie – 16 iulie.
Astfel, în intervalul 15 iulie, ora 14:00 – 16 iulie, ora 23:00, este valabilă o avertizare COD GALBEN de furtuni pentru Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul zonei montane.
De asemenea, meteorologii au emis și o avertizare COD PORTOCALIU de furtuni, valabil în intervalul 15 iulie, ora 16:00 – 16 iulie, ora 06:00, pentru județele Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, precum și în zona montană a județului Alba, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.
Potrivit meteorologilor, vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 70…80 l/mp.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud