Europa a avut în 2022 al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, iar în 12 ţări au fost doborâte recordurile de temperatură. Mai mult, ultimii opt ani au fost cei mai fierbinţi opt ani consecutivi înregistraţi în lume, potrivit meteorologilor.
Europa a cunoscut în 2022 al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, au declarat marţi oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană, în condiţiile în care schimbările climatice au declanşat fenomene meteorologice extreme care au distrus recoltele, au secat râurile şi au dus la mii de decese, relatează Reuters şi The Guardian.
Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al UE a declarat că 2022 a fost, de asemenea, al cincilea cel mai călduros an din lume, cu o mică observaţie. Înregistrările C3S datează doar din 1950, dar alte seturi de date, care datează de mai demult, confirmă că 2022 a fost al cincilea cel mai călduros an din lume, cel puţin din 1850.
În orice caz, ultimii opt ani au fost cei mai fierbinţi opt ani consecutivi înregistraţi în lume, potrivit C3S.
Pământul, mai cald cu 1,2 grade față de media din anii 1850-1900
Planeta este în prezent cu 1,2 grade Celsius mai caldă decât în perioada preindustrială, ca urmare a schimbărilor climatice cauzate de om, potrivit C3S.
Copernicus precizează că temperaturile din Europa au crescut de peste două ori mai mult decât media globală în ultimele trei decenii.
„Ne confruntăm deja cu consecinţele devastatoare ale încălzirii lumii noastre”, a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess, care a pledat pentru acţiuni urgente pentru reducerea emisiilor de CO2 şi adaptarea la schimbările climatice.
Vara trecută a fost cea mai călduroasă din istorie în Europa, doborând recordurile de temperatură în 12 ţări, între care Italia, Spania şi Croaţia. Valurile de căldură severe au provocat peste 20.000 de decese în ţări precum Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie.
Combinată cu o lipsă a precipitaţiilor, căldura a declanşat o secetă generalizată pe care o analiză anterioară a clasificat-o drept cea mai gravă din ultimii 500 de ani în Europa. Nivelul scăzut al apei a împiedicat transportul maritim de-a lungul Rinului în Germania, în timp ce lipsa ploilor a afectat producţia de energie hidroelectrică şi a redus randamentul culturilor de porumb şi soia.
Vremea caldă şi uscată a alimentat incendii de vegetaţie intense în ţări precum Spania şi Slovenia, provocând mai multe emisii în UE şi în Marea Britanie decât în oricare altă vară din ultimii 15 ani.
Marea Britanie a cunoscut în 2022 cel mai călduros an înregistrat vreodată, a anunţat miercuri serviciul său naţional de meteorologie.
Emisiile ZERO, soluția pentru stoparea încălzirii globale
Temperaturile globale se vor opri din creştere doar dacă ţările îşi reduc emisiile la „zero net” – ceea ce înseamnă că nu vor elibera în atmosferă mai multe gaze cu efect de seră decât elimină.
UE cu cele 27 de ţări, Marea Britanie, Canada, Japonia şi alte ţări s-au angajat să atingă acest obiectiv până în 2050, iar China şi India îşi propun să îl atingă mai târziu.
În ciuda acestor angajamente pe termen lung, emisiile globale continuă să crească. Concentraţiile de dioxid de carbon din atmosferă au ajuns în medie la aproximativ 417 ppm în 2022 – cel mai ridicat nivel din ultimii 2 milioane de ani, a precizat C3S.
Şi alte părţi ale lumii s-au confruntat cu un an devastator din punct de vedere climatic, iar încălzirea globală a continuat să afecteze cel mai mult populaţiile sărace şi vulnerabile ale lumii. Inundaţiile din Pakistan au ucis cel puţin 1.700 de persoane, în timp ce seceta a decimat populaţiile de animale din Somalia.
Această creştere a temperaturii nu a fost uniformă în întreaga lume. Condiţiile generate de fenomenul La Niña au cauzat temperaturi mai scăzute în întreaga regiune a Pacificului, ceea ce înseamnă că Australia şi America de Sud au avut tendinţa de a fi mai reci decât media, în 2022.
În schimb, emperaturile au fost mult mai ridicate în emisfera nordică, în special în Arctica şi în Europa. Temperaturile cresc de două ori mai repede decât media globală în Europa şi de patru ori mai repede în Arctica.
Europa de Nord şi de Vest a cunoscut valuri de căldură prelungite şi intense pe parcursul anului. O mare parte a continentului a fost afectată de secetă, iar emisiile de incendii de vară au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.
Recorduri în 12 țări din Europa
Din cele 27 de ţări europene analizate de The Guardian, 12 au înregistrat cea mai mare anomalie de temperatură înregistrată vreodată pentru cel puţin o lună în 2022 – Austria, Belgia, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovenia, Spania.
În fiecare caz, anomaliile au fost cu peste 1,9 grade Celsius peste temperatura medie înregistrată între 1991 şi 2020 pentru cel puţin o lună.
Cele mai mari creşteri de temperatură au fost înregistrate la sfârşitul verii, precum şi în octombrie şi în decembrie.
În Austria, media pe întreaga lună octombrie 2022 a fost cu 3,3 grade Celsius mai mare decât temperatura medie din octombrie înregistrată între 1991 şi 2020.
Franţa şi Slovenia au înregistrat, de asemenea, anomalii de temperatură cu 3 grade C sau mai mult în octombrie. Croaţia şi Grecia au înregistrat ambele o abatere de 3 grade Celsius în decembrie.
În Italia a fost mai cald decât media în toate lunile anului, cu excepţia a două luni. Această ţară a avut cea mai mare anomalie lunară de temperatură înregistrată vreodată pentru trei luni diferite în mai, octombrie şi decembrie. Şi Spania şi Portugalia au doborât recorduri de anomalii lunare în trei ocazii diferite.