În data de 06.04.2019, în jurul orei 05.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român G.S., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Touareg.

La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a intrat în posesia autoturismului  în urma unui schimb făcut de fiul său, contra unui alt autoturism şi a sumei de 500 de euro.

Mijlocul de transport în valoare de 40.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.