Sâmbătă, 5 octombrie 2019, se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea solemnă a primului an școlar la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.
În anul 1919, în cadrul României întregite, în Transilvania au fost înființate mai multe licee românești. Între acestea se numără și cele două licee românești de stat înființate în Oradea: Liceul real, prin transformarea fostei Școli reale maghiare, şi Liceul „Emanuil Gojdu”.
Actul de înființare a liceului datează din 15 iunie 1919. La 1 august 1919 încep prenotările elevilor, în 2 octombrie are loc primul consiliu profesoral, iar în 5 octombrie 1919 are loc inaugurarea solemnă a anului școlar.
Cu ocazia centenarului, Colegiul Național Emanuil Gojdu împreună cu Primăria Oradea organizează o serie de evenimente pentru a sărbători cei 100 de ani de existență.
Programul complet al evenimentelor poate fi consultat aici.
De centenar, statuia marelui mecena Emanuil Gojdu va fi dezvelită în Parcul 1 Decembrie
„Pentru administrația locală este o onoare să participe la aceste evenimente menite să comemoreze cei 100 de ani de existență a acestei școli de prestigiu. Pentru a marca cum se cuvine acest moment aniversar, vom dezveli statuia reabilitată a lui Emanuil Gojdu pe noul amplasament din Parcul 1 Decembrie, la intrarea dinspre colegiu. Dezvelirea statuii va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, la ora 12:00, ocazie cu care îi invit pe orădeni să participe alături de noi la acest moment festiv”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Activitățile organizate cu ocazia sărbătoririi centenarului Colegiului Național „Emanuil Gojdu” sunt variate, incluzând atât programe destinate elevilor actuali, cât și celor care și-au terminat studiile la această școală.
„În majoritatea programelor organizate am încercat să implicăm atât foști gojdiști, ei arătându-se foarte bucuroși și entuziasmați să aibă posibilitatea de a se implica, cât și elevii actuali. Parte din cei contactați, absolvenți ai Colegiului, vor participa atât în calitate de invitați la evenimente, cât și în calitate de organizatori ai programelor”, a menționat directorul colegiului, dl. Florin Nicoară.
Programul de centenar a început cu crosul gojdiștilor: „Aleargă cu Gojdu” și continuă cu multe alte surprize
Programele dedicate Centenarului au început deja sâmbătă, 29 septembrie, când peste 300 de participanți au luat parte la crosul gojdiștilor în Parcul 1 Decembrie.
La evenimentul sportiv intitulat „Aleargă cu Gojdu” au participat atât elevii actuali, părinții acestora, cât și foști elevi, dar și alți orădeni care simpatizează cu școala și au dorit să ia parte la sărbătoarea Centenarului.
Ziua de azi, 30 septembrie este dedicată expozițiilor. Astfel, în cabinetul de biologie s-a deschis o expoziție realizată de elevi, intitulată „Frumusețea din reciclabile”, iar în sala festivă a colegiului a fost deschisă o altă expoziție, care prezintă școala în diferite ipostaze.
Lansare inedită de carte: „100 de gojdiști de prestigiu”
Mâine, 1 octombrie, colegiul va fi gazda mai multor lansări de carte: Decenalul 2009-2019; Monografia centenarului; numărul aniversar al revistei școlii „Țara visurilor noastre”, primul numar al acesteia apărând la 1 decembrie 1937, această revistă fiind printre cele mai vechi reviste școlare din România. Tot mâine, se va lansa o carte inedită „100 de gojdiști de prestigiu”. Această carte cuprinde o parte dintre cei mai renumiți gojdiști, personalități care au făcut performanță în diverse domenii de activitate.
Legat de această carte, directorul Nicoară a precizat că până în acest moment are cunoștință de nu mai puțin de 21 de academiciani care au studiat la Gojdu, iar printre cei 100 de gojdiști menționați în carte există personalități din toate domeniile posibile.
Ziua de 2 octombrie este dedicată actualilor elevi, când se vor organiza mese rotunde, sesiuni de comunicări, prezentări și concursuri. În 3 octombrie, se vor organiza evenimente pe diferite tematici, unde vor conferenția absolvenți ai școlii.
Centenar sărbătorit prin muzică cu Trupa Mustang, Smiley, Celelalte Cuvinte și Direcția 5
Data de 4 octombrie este dedicată lansării de cărți scrise de gojdiști, dar și unui concurs interjudețean, după care vor urma momente artistice și vor fi premiați 60 de elevi din cadrul instituției de învățământ. Programul va continua în curtea școlii, cu un concert al trupei Mustang din Oradea și un concert Smiley.
Sâmbătă, 5 octombrie, manifestările vor atinge punctul culminant: la ora 12:00, în parcul 1 Decembrie va fi dezvelită statuia reabilitată a lui Emanuil Gojdu, după care pe fațada clădirii colegiului va fi dezvelită o placă comemorativă a centenarului.
De la ora 13:00, se vor organiza diverse festivități pentru absolvenți și invitați, vor avea loc discursuri festive, momente artistice realizate de către absolvenții colegiului, iar de la ora 16.30 va avea loc concertul formației Celelalte Cuvinte, urmat de concertul trupei Direcția 5.
Colegiul Național „Emanuil Gojdu” are în prezent peste 1.100 de elevi, 70 de profesori, iar în cei 100 de ani de la înființare aproximativ 20.700 de absolvenți de liceu au studiat în băncile celei mai renumite școli din Oradea.