Primăria Oradea a început lucrările la obiectivul de investiții „Căi de acces pietonal la intersecția Piața Unirii cu strada Iuliu Maniu”, pentru amenajarea unei noi piațete publice, în continuarea Pieței Unirii.
Lucrările sunt executate de asocierea formată din: S.C Gavella Com S.R.L, Porfido Ed Arte Consorzio Stabile și S.C Edildrum Construct S.R.L, valoarea este de 3.555.184,32 lei fără TVA iar durata de execuție a lucrărilor este de 5 luni.
Proiectul tehnic a fost realizat de către firma S.C Edildrum Construct S.R.L.
Amplasamentul supus investiției se află în centrul istoric, în zona adiacentă Bisericii Sf. Nicolae, în vecinătatea străzilor Iuliu Maniu, Ep. Mihai Pavel, Piața Unirii, Avram Iancu și Traian Moșoiu, Terenul aferent acestor lucrări are o suprafață de 3.036 mp
„Conceptul urmărit este reamenajarea unitară a întregii zone pietonale, propuse pentru a fi integrată în cadrul existent în Piața Unirii și pentru a se realiza conexiunea între zone turistice importante. Proiectul de investiții prevede desființarea gardului existent, care încadrează proprietatea bisericii, traseul urmând să se delimiteze vizibil prin montarea de cubeți din porfir dispuși rectangular, dar și reamenajarea acceselor și aleilor de pavaj din piatră porfir”, a precizat viceprimarul Florin Birta.
În ceea ce privește instalația electrică de iluminat, aceasta se va executa îngropat, iar stâlpii de iluminat vor fi personalizați cu stema municipiului Oradea.
Tot în cadrul acestui proiect de regândire a spațiului pietonal, va fi amplasată statuia marelui om politic Iuliu Maniu, în fața intrării în Biserica Sf. Nicolae, dinspre strada Iuliu Maniu.