Simularea examenului naţional de Bacalaureat începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Marţi este programată proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri – proba scrisă la alegere a profilului sau specializării.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă de limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie.
Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise de trei ore – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
La prima probă susţinută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obţinute.
Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.
Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale din acest an sunt publicate zilnic, la ora 15,00.
Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.
Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
De asemenea, rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. AGERPRES