Un număr de 50 de arbori din specia platan au fost plantați în fața blocurilor ANL recent construite lângă Calea Aradului, pe strada Balogh István, reamenajarea şi conservarea spaţiilor verzi din municipiul Oradea și completarea fondului vegetal existent constituind o prioritate a municipalităţii.

Situată în apropierea șoselei de centură, această zonă rezidențială este permanent expusă la praf și la zgomotul produs de traficul rutier. Astfel, pe lângă caracterul ornamental, acești platani au și rolul de baraj împotriva prafului și de barieră fonică, fiind o specie rezistentă la poluarea atmosferică și având o longevitate de ordinul sutelor de ani.

Plantarea acestor arbori s-a derulat în cadrul unui acord-cadru încheiat de Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția Tehnică, în data de 5.11.2018, pe o perioadă de 3 ani, care prevede plantarea unui număr de 2.100 de arbori de dimensiuni mari, cu o înălțime de 4 m și o circumferință de 24 cm.

Firma de la care s-au achiziționat arborii ca urmare a procedurii de licitație este S.C Aquaplant S.R.L., aceasta ocupându-se de lucrările de plantare și având obligația să asigure întreținerea arborilor timp de 2 ani, cât este termenul de garanție.

Valoarea lucrărilor de achiziţie și plantare a acestor arbori este de 54.500 lei (fără TVA).

În cadrul aceluiași contract subsecvent, în etapa de toamnă vor fi plantați în total 400 de arbori din speciile: Crataegus, Albitzia, Taxodium, Celtis, platan, tei, prun ornamental, frasin, magnolia, carpen, mesteacăn, stejar, măr ornamental, arțar, dud, pin, brad și cedru.

Dintre locațiile unde urmează a fi plantați acești arbori, amintim: str. Leonardo da Vinci, str. Aluminei, str. Apostol Andrei, str. Bumbacului, str. Liszt Ferenc, str. Morii, str. Jules Verne, str. Mărăști, str. I.C. Brătianu, Aleea Ștrandului, Parcul Libertății, Parcul Lacul Roșu, Bd. Dacia, str. Aluminei (loc de joacă), str. Apostol Andrei (loc de joacă), str. Matei Corvin (loc de joacă), str. Apelor (loc de joacă), str. Flamarion (loc de joacă), Parcul Petőfi Sándor, str. Balogh István, str. Moldovei, str. Podului, Parcul Ștrand Ioșia, str. Transilvaniei, str. Mareșal Alexandru Averescu, str. Nicolae Jiga, str. Ovid Densușianu, Parcul Dragoș Vodă, str. Octavian Goga (teren baschet), str. Grădinarilor, str. Războieni etc.