Miercuri, 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aleșd au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea actelor ilicite de comerț și pentru menținerea clipatului de ordine și liniște publică dîn rândul comunității locale.
În cadrul acțiunii, în jurul orei 15.00, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Orașului Aleșd au depistat pe o stradă din localitatea bihoreană Uileacul de Criș, un bărbat de 48 de ani, din aceeași localitatea, în timp ce deținea 6.940 de țigarete (347 de pachete de țigări) nemarcate corespunzător.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990 cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar țigaretele nemarcate au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, în urma controalelor efectuate la societăți comerciale, polițiștii aleșdani au aplicat două sancțiuni contravenționale conform prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei. Totodată, au fost confiscați 667 lei, bani care proveneau din vânzări neînregistrate în casele de marcat