Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va face publice numele operatorilor economici sancționați în urma controalelor, dacă este vorba de situații care pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor, iar neregulile pot fi probate cu imagini foto-video sau documente.
“Dată fiind necesitatea comunicării la nivel unitar și pentru a oferi presei centrale și locale, în mod transparent, informațiile necesar a fi aduse la cunoștința consumatorilor, prin ordin al președintelui ANPC a fost stabilit un set de reguli necesare fluidizării comunicării cu mass-media, atât la nivel național, cât și local.
Potrivit documentului, comisarilor-șefi, comisarilor-șefi adjuncți, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al instituției, cu excepția președintelui ANPC sau a celor desemnați de acesta, li se interzice emiterea de opinii și puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel național ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituției.
În ordin se menționează că, la nivel local, comisarii-șefi, comisarii-șefi adjuncți sau purtătorii de cuvânt pot da declarații presei locale, după informarea și cu avizul președintelui ANPC (atunci când subiectele abordate nu fac obiectul unor comunicate de presă) către posturile de radio și televiziune locale sau în mediul online, doar pe problematica rezultatelor locale, respectiv regionale ale tematicilor de control naționale, mai exact cele derulate pe raza lor de competență, în cazul în care există. Comisarilor-șefi, comisarilor-șefi adjuncți, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al instituției, cu excepția președintelui ANPC sau a celor desemnați de acesta, li se interzice emiterea de opinii și puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel național ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituției, la nivel național.
Comunicatele scrise în urma acțiunilor de control trebuie să conțină informații precum perioada de derulare a acțiunilor, ce a stat la baza acestora (tematică națională, regională, locală, reclamație, sesizare de la consumatori etc.), numele operatorilor economici și denumirea comercială a locațiilor (atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor, pot fi probate cu imagini foto-video sau documente), sancțiunile aplicate pentru neregulile constatate (numărul și valoarea amenzilor, numărul avertismentelor, măsurile complementare aplicate), abaterile identificate de comisari.
În cazul tematicilor regionale sau locale de control ori ale acțiunilor prilejuite de reclamațiile primite de la consumatori, comisariatele teritoriale vor pregăti comunicate de presă pentru care trebuie să primească avizul persoanei însărcinate cu comunicarea, din cadrul ANPC. Pentru intervențiile la radio și televiziune sau în mediul online, referitoare la aceste subiecte, nu este necesar acordul.
De asemenea, ordinul specifică obligativitatea comisariatelor teritoriale (regionale sau județene) de a răspunde tuturor solicitărilor primite de la presa locală, în cel mai scurt timp, dar numai pe subiecte avizate de ANPC, precum și de a realiza comunicate de presă pentru toate acțiunile ocazionate de tematicile de control naționale sau locale și a celor prilejuite de reclamații, al căror rezultat are un impact major asupra sănătății, vieții sau intereselor economice ale consumatorilor.
Consumatorii au dreptul să știe, iar noi avem obligația să le transmitem exact ce abateri și unde le-au constatat colegii noștri. Pe cei ce se consideră vătămați de acest ordin și mai ales de transparența comunicatelor, îi rog, îi sfătuiesc sau, mai bine chiar, îi somez să se pună în ordine. Nu noi suntem obligați să îi ascundem ochilor presei, ci ei au datoria să nu aibă abateri”, se artă în comunicatul ANPC.