Următoarele două săptămâni (2 – 15 septembrie) vor fi caracterizate de o vreme oscilantă, cu temperaturi caniculare în prima parte a intervalului, respectiv cu o răcire a regimului termic, în timp ce ploile îşi vor face simţită prezenţa în unele zone din Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte, după data de 2 septembrie, se arată în prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea va fi caniculară în primele zile ale intervalului când media maximelor se va situa în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În perioada 5 – 10 septembrie, deşi în scădere de la o zi la alta, valorile medii ale maximelor vor caracteriza o vreme călduroasă, acestea urmând a se încadra între 30 şi 32 de grade. Ulterior zilei de 10 septembrie, procesul de răcire a vremii va continua, astfel că, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor se va situa în jurul a 25 de grade. În intervalul 2 – 11 septembrie, media minimelor va fi de 15 – 16 grade, însă după data de 11 septembrie şi până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, minimele vor scădea uşor, până spre medii în jurul a 14 grade Celsius.

În Crişana, va fi caniculă în primele zile ale acestei săptămâni. Media maximelor se va situa în jurul valorii de 35 de grade. În perioada 5 – 10 septembrie, valorile medii ale maximelor vor caracteriza o vreme călduroasă, acestea urmând a se încadra între 30 şi 32 de grade. Ulterior zilei de 10 septembrie, procesul de răcire a vremii va continua, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor se va situa în jurul a 25 de grade. În intervalul 2 – 11 septembrie, media minimelor va fi de 15 – 16 grade, însă după data de 11 septembrie şi până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, minimele vor scădea uşor, până spre medii în jurul a 14 grade Celsius.

În Transilvania, vremea va fi călduroasă, cu medie a temperaturilor maxime de 30 – 31 de grade. În perioada 5 – 10 septembrie, vremea se va răci uşor, astfel că media maximelor se va situa în jurul a 28 de grade. După data de 10 septembrie, procesul de răcire a vremii va continua, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză, valorile maxime se va situa în jurul a 24 de grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu uşoare variaţii de la o noapte la alta, media minimelor va fi de 12 – 13 grade.

În Maramureş, se va menţine călduroasă în primele zile din septembrie, când media maximelor va fi de 32 – 33 de grade. În perioada 5 – 10 septembrie, vremea se va răci treptat, astfel că media maximelor va fi de 28 – 30 de grade. Ulterior, procesul de răcire a vremii va continua şi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor va ajunge la 25 de grade. Pe tot parcursul intervalului analizat, cu uşoare variaţii de la o noapte la alta, media minimelor va fi de 14 – 15 grade.

În Moldova, va fi cald până pe 4 septembrie, iar maximele vor atinge 32 de grade Celsius. După aceea, valorile termice maximele vor scădea spre 27 de grade, apoi după data de 5 septembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, se vor înregistra 26 – 28 de grade. Media minimelor va fi de 16 – 17 grade, în perioada 2 – 4 septembrie, după care va scădea până spre 14 grade, în data de 5 septembrie, valoare ce va caracteriza intervalul 6 – 15 septembrie.

În Dobrogea, primele zile ale perioadei analizate vor aduce maxime termice, în medie, de 30 – 32 de grade. După ziua de 4 septembrie, temperaturile vor scădea spre 28 de grade, iar după data de 5 septembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, cu uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor consemna 27 – 28 de grade. Media minimelor va fi de 16 – 17 grade, în perioada 2 – 4 septembrie, apoi va scădea până spre 17 grade în data de 5 septembrie, valoare ce va caracteriza intervalul 6 -15 septembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în data de 2 septembrie şi din nou în perioada 12 -15 septembrie.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, media maximelor va fi de 32 – 34 de grade. După 4 septembrie, vremea se va răci treptat, astfel încât în intervalul 5 – 10 septembrie media maximelor va fi de 30 de grade, iar în intervalul 11 – 15 septembrie de 28 – 29 de grade. Media minimelor va ajunge la 16 grade, în primele nopţi ale intervalului, iar în perioada 5 -15 septembrie,
aceasta se va situa în jurul a 15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în data de 2 septembrie, apoi din nou în intervalul 11 -15 septembrie.

În Oltenia, vremea va fi caniculară în primele zile ale intervalului, când media maximelor va oscila între 34 şi 35 de grade. În perioada 5 – 10 septembrie, deşi în scădere de la o zi la alta, valorile medii ale maximelor vor caracteriza o vreme călduroasă, acestea urmând a se încadra între 30 şi 32 de grade. După data de 10 septembrie, procesul de răcire a vremii va continua, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 26 – 27 de grade. Cu uşoare variaţii de la o noapte la alta, media minimelor va avea valori cuprinse între 15 şi 18 grade, cu cele mai mari valori pe 4 septembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 11 – 15 septembrie 2024.

La munte, până joi, 5 septembrie, media maximelor va fi de 22 – 23 de grade, iar ulterior, până pe 10 septembrie, aceasta se va situa în jurul a 20 de grade. Procesul de răcire a vremii va continua, astfel încât, până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor va ajunge la 15 grade. În intervalul 2 – 15 septembrie, media minimelor va avea valori cuprinse între 8 şi 12 grade. Cele mai mari valori se vor înregistra în primele trei nopţi, iar cele mai mici valori în nopţile de 14 şi 15 septembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 5 – 15 septembrie.

AGERPRES