Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare Cod galben de averse, valabilă până duminică la prânz în jumătate din ţară, precum o informare de ploi moderate cantitativ, ce vizează toate regiunile, până luni dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 12:00, Codul galben de averse va fi în vigoare în zone din Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei.

Ploile vor avea caracter torenţial, izolat fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi de grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 – 50 l/mp.

De asemenea, în intervalul 5 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de ploi moderate cantitativ. Astfel, sâmbătă, va ploua în majoritatea regiunilor, iar duminică şi duminică spre luni (6 şi 7 octombrie), mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

Imagine

În plus, vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 – 50 l/mp. 

Sursa: Newsinn