Liderii PNL mobilizează filialele în sprijinul sinistraților. Andrei Baciu, președinte PNL Sector 3, a chemat zeci de voluntari în sprijinul sinistraților. După ce a vizitat zonele sinistrate alături de președintele partidului, Nicolae Ciucă și de o serie de miniștri liberali, Baciu a afirmat că „Bucureștiul ajută Galațiul. România trebuie să ajute Galațiul pentru că nimeni nu trebuie să fie singur în astfel de momente”.

Să-ți pierzi mama ținând-o în brațe până în ultima clipă, în mijlocul apelor, încercând să-i salvezi viața – e doar una din poveștile de la Galați care mi-a rupt ieri sufletul. Este una dintre tragediile săpate în sufletele oamenilor de natura nemiloasă, iar dezastrul de aici este imposibil de explicat în cuvinte”, a transmis Andrei Baciu, liderul PNL Sector 3, prezent în Galați, alături de ceilalți lideri PNL locali, de președintele Ciucă și miniștrii PNL. 

Baciu a mobilizat voluntari din filiala pe care o conduce, să ajute fizic dar și cu donații, și îndeamnă românii să se implice în sprijinirea sinistraților. 

 
 

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL