Ministerul Finanțelor a demarat o anchetă la nivelul județelor cu privire la nevirarea banilor necesari acordării burselor de performanță, merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar.

Practic, reacția instituției vine după un material realizat de edupedu.ro în care scrie că sunt probleme la plata acestora, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii.

Ministerul Finanțelor spune că prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 miliarde lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 milioane lei în urma rectificării bugetare.

“Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile Trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ- teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri. Așadar, banii nu sunt la MF, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei”, spune instituția.

Conform Ministerului, sumele aprobate prin legile bugetare anuale și prin cele de rectificare sunt la dispoziția autorităților administrației publice locale odată cu aprobarea lor în bugetele proprii și parcurgerea etapelor prevăzute de lege pentru utilizarea fondurilor.

Utilizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată de către autoritățile administrației publice locale se face prin solicitarea acordării sumelor cuvenite la unitatea Trezoreriei Statului la care sunt arondate.

“De altfel, cum se specifică și în HG 1138/14.09.2022 Art1. Alin 2 Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu aceată destinație”, arată MF.

Ca urmare a articolelor apărute în presă, MF a demarat o anchetă la nivelul județelor, pentru stabilirea planului și execuției sumelor defalcate din TVA și a destinației acestora la nivelul UAT-urilor, în vederea aflării cu rapiditate și exactitate a blocajelor și remedierii situației.

“Dar, indiferent de fluxul banilor de la central la local și de eventuale blocaje, vrem să asigurăm atât părinții îngrijorați cât și elevii că MF face tot ce îi stă în putință pentru o rezolvare cât mai rapidă”, mai arată Ministerul Finanțelor.