Sunt presiuni tot mai mari, iar unele voci spun că ar fi bine să renunțăm la această campanie de boicot. Vă spunem cât se poate de clar că noi mergem înainte. Peste două milioane de români au votat și cer la unison recuperarea resurselor noastre din mâinile tâlharilor care își bat joc de noi.
Aproape 50 de mii de semnături s-au strâns deja pentru recuperarea Petrom. Nu ne oprim până ce nu vom finaliza acest deziderat al poporului. De zeci de ani suntem furați, umiliți, sărăciți. Cerem respect, dar nu îl vom obține până ce clasa politică nu va înțelege că este momentul să vorbească doar pe o singură voce.
Dezaprobăm circul făcut de reprezentanții USR, care au sărit la gâtul colegilor români, în Parlamentul European. Nu putem să nu ne întrebăm cine a dat ordinul „dezbină și cucerește”. Putem specula pe baza dovezilor pe care le avem din spațiul public. Și nici nu credem că o separare de Bulgaria ar fi benefică. Împreună suntem mai puternici. În fața lui Putin, flancul estic al NATO are nevoie de lideri puternici atât la București, cât și la Sofia.
Vorbim despre Austria, dar să nu uităm nici de Olanda! Sau de Ungaria și de orice altă țară care s-a opus dreptului nostru de a sta la masa bogaților în UE. Blocajul Austriei ne văduvește de 10 miliarde de euro pe an, bani cu care se pot face investiții serioase și care pot crește nivelul de trai al românilor tot mai săraci.
Cu toții ne dorim ca România să fie 100% suverană. Dar fiecare dintre noi trebuie să își aducă aportul la acest vis național. Haideți să începem emisiunea de astăzi. V-am pregătit noi subiecte explozive și vă garantăm că merită să rămâneți pe Plus.