În perioada 31 ianuarie – 2 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 389 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 161.140 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 48 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate 15 infracțiuni și 12 tamponări.
193 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 57 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 12 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, au fost sancționați 11 bicicliști, iar 99 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.