Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat marți acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii. Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 57.720 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate două tamponări.

 

Astfel, 64 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați trei conducători de vehicule cu tracțiune animală, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost aplicată pentru conducere sub influența alcoolului, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

 

Potrivit IPH Bihor, ieri, pe DN 76, în  localitatea bihoreană Hidișelu de Jos a fost depistată în trafic o tânără de 24 de ani, din comuna Dobrești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar.

Conducătoarea auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionată contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.     

Sursa: Realitatea de Bihor