Iată-ne aflați la doar două săptămâni depărtate de cel mai important eveniment al credinței creștine: nașterea Mântuitorului. Moment de bilanț personal, dar și colectiv. Trebuie să fim mai buni, deși trăim într-o lume tot mai violentă, care s-a îndepărtat de Dumnezeu și care are un nou set de valori. 

Valori imorale, pe care unii încearcă sa ni le impună cu orice preț și sa le transforme în legi. Uniunea Europeană pare că au uitat care este scopul sau real, acela de a fi o creație care să ajute la dezvoltarea economica și sociala de pe continent. Vedem ca a devenit o putere de plan secund, după ce a ajuns în mâinile unor lideri care au o agenda personala ascunsă. Crizele economice, pandemia și cele doua războaie, care se desfășoară în timp ce noi vorbim, au erodat profund fibra Europei. Cred în viitorul acestui proiect, nu sunt împotriva UE, din contra. Funcționarii de la Bruxelles ne impun voința lor aberantă, dar nimeni, în afara de mass-media nu ia atitudine. De ce? Pentru ca avem lideri slabi, fără coloană, care aproba tot ce ne arunca UE. Avem pe lista europarlamentarilor români câteva nume vocale. Rareș Bogdan a fost primul care a susținut interesele tarii înainte de orice. Și îl felicit. Dezbinarea dintre ai noștri s-a văzut adesea chiar in plenul PE. Pentru a puncta politic acasă, multi, mai ales cei de la USR, au sarit la gatul colegilor. Cum sa fim luati in seama la cel mai înalt nivel, daca exportam circul de acasa si peste granițe. Europa trebuie reformată si reasezata pe coordonatele crestine care i-au adus suprematia mondiala. Este inadmisibil ca , si in acest an, sa vorbim despre proiecte obscure precum interzicerea Crăciunului sau a purtării simbolurilor religioase. Europa are nevoie de un reset, iar semnalul poate veni din România. Nu este cinstit ca după ce ne-am făcut datoria față de parteneri, față de vecini, sa fim tratati cu dispreț și cu ură de cei cărora, prin eforturile noastre le oferim stabilitate economică și socială. Dar, în timp ce școlile din occident pregătesc cursuri despre inteligență artificială, în „România educată”, una din patru instituții educaționale nu are apă curentă sau are toaleta în fundul curții. Datele sunt confirmate de un raport oficial al Ministerului condus de ligia Deca, transmis Parlamentului. Peste 3.000 de școli nu au apă potabilă, iar aproape 2.700 au grupurile sanitare în exterior, adică toaletele sunt în curte, fără pic de igienă. La ora actuală, România are peste 22 de mii de unități de învățământ, iar în prezent, peste 8.200 dintre acestea nu au branșament la canalizare, iar alte aproape 8.300 funcționează cu fosă septică. Ne mai miră că suntem la coada clasamentului la testele Pisa? Ce vine din urmă, dragii mei? Suntem responsabili de viitorul acestei țări, iar destinul ei nu poate fi croit de oameni fără educație. În 12 județe ale țării care se pregătește să intre în Alianța Solară Internațională, șoferii microbuzelor școlare sunt nevoiți să le ceară elevilor bani pentru fiecare cursă. În mod normal aceștia trebuiau să le emită abonamente gratis însă plățile către ei au fost suspendate de autorități. Din această cauză, mulți dintre cei proveniți din familii modeste, nu mai au bani să plătească, iar riscul de abandon școlar este în creștere. Iar cei care ajung la cursuri, se lovesc de multe alte neajunsuri. Catedralele educației au devenit săli de box, loc de petreceri cu droguri și sex. Sunt absolut șocată de cazul copilelor din Hudedoara, care au ales să se sinucidă împreună. Fetele au lăsat bilete de adio din care reiese că au recurs lagest după o ceartă cu prietenii lor. Anchetatorii pornesc de la ipoteza că ele ar fi fost victimele bullyingului și așteaptă rezultatele autopsiei să vadă dacă fetele au consumat substanțe interzise sau alcool înainte de a recurge la gestul extrem, mai ales că în anturajul lor se dădeau astfel de petreceri. Mafioții care Cum de nu ne putem apăra pruncii în fața unor astfel de nenorociri? Zilnic ies la lumină noi și noi cazuri de care, ca mamă a cinci copii, eu sunt total înspăimântată. O rețea formată din mai mulți traficanți, care opera în județele Satu Mare și Maramureș, era coordonată de un interlop periculos, aflat în arest la domiciliu. Sute de copii le-au căzut victime, spun anchetatorii. Pentru a le crea o mai mare dependență, suspecții le ofereau acestora, gratuit, mai multe tipuri de droguri. Printre stupefiantele vândute apoi de membrii grupului erau canabis, cocaină și cristal, un drog sintetic extrem de periculos și care instant provoacă dependență, spun specialiștii. Mă bucur că acest cartel a fost destructurat. Dar nu este de ajuns! Oamenii legii își fac datoria, dar în fața instanței, acești nenorociți primesc pedepese ridicole. Mafioții care vând moarte și ucid fără ezitare au conexiuni la cel mai înalt nivel, iar presiunile asupra magistraților sunt uriașe. Este răsturnare de situație și în cazul lui Vlad Pascu. Decizia instanței de a-l trimite în judecată pe șoferul drogat doar pentru ucidere din culpă și fuga de la locul accidentului stârnește revoltă națională. Beizadeaua care declarase după accident că a lovit o vacă sau o pasăre se poate alege acum cu cea mai blândă pedeapsă, în urma tragediei în care au pierit doi studenți. Vă reamintesc faptul că Vlad Pascu avea peste 5 substanțe interzise în sânge la momentul impactului: cocaină, amfetamine și metamfetamine – sunt principalele substanțe puternice. În mașina sa au fost găsite și jointuri cu cannabis și benzodiazepine. Mai mult, acesta ar fi dependent de fentanil și oxicodonă, opioide extrem de puternice care se găsesc în farmacii. Se pune batista pe țambal și în cazul părinților săi, oameni cu multe milioane în cont și cu acces la oameni-cheie din stat. Miruna Pascu a scăpat de arestul la domiciliu după ce a fost acuzată că a încercat să șantajeze și să cumpere martorii din dosar, dar și să o forțeze pe fosta iubită a fiului ei să mintă în declarații. Tatăl șoferului morții, Mihai Pascu a scăpat de controlul judiciar după ce a fost prins că deține ilegal un arsenal de arme. Iar în cazul dealerilor lui Vlad Pascu se așterne tăcerea. Criminalii sunt iertați în această țară în care, sărmanii care fură o pâine și câteva conserve sunt aspru pedepsiți. Unde este dreptatea? Cât mai închidem ochii și ne prefacem că nu este treaba noastră? Dragii mei, astăzi, acum trebuie să acționăm și să intervenim pentru a face curățenie în această țară sufocată de pile, de mediocri, de interlopi și mafie politică. Altfel, cu regrete vom pleca de pe această lume, știind că am contribuit la pieirea ei. Ați auzit ce suntem, după cum ne spunea părintele Cleopa? Floare, umbră, vis, pânză de păianjen, umbra norului pe pământ și altceva nimic. Cu cele mai neputincioase stihii este asemănată viața noastră. Nu pune bază că azi ești sănătos, că ești frumos, că ești bogat, că ești tânăr! Astea sunt umbre și vise. Viața noastră este scurtă. Foarte, foarte scurtă și trecătoare. Să trăim aici pentru viața cea veșnică. Să trăim pe pământ pentru Ceruri. Să trăim aici pentru Rai, pentru bucuria cea fără de margini care ne așteaptă dincolo de mormânt! Patru anotimpuri are viața noastră. Primăvara este copilăria; vara este tinerețea; toamna este bătrânețea. Și iarna, gata, este sfârșitul aproape! Dragii mei, să trăim cu folos toate cele patru anotimpuri pe care ni le-a lăsat Dumnezeu. Iar în urma noastră să sădim semințele bunătații și ale iubirii. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm mâna cu demnitate pentru România suverană! 

Un editorial de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.