Chiar dacă nori grei acoperă cerul României, iar furtuna stă să potopească acest colț de lume, să nu uităm că, de-a lungul celor mai bine de 2.000 de ani de existență, am trecut prin clipe și mai cumplite ca azi. Vă vine sau nu să credeți, ne-a fost, dragii mei, chiar mai rău decât acum. Să nu deznădăjduim! Încă de la formarea sa, acest popor s-a ridicat din cenușă pe cele mai înalte culmi ale istoriei.
Poate că am căzut iar, dar doar pentru a ne înălța pe Everestul existenței noastre. Să nu uităm că în 1916 am fost aproape să pierdem întreaga țară iar doi ani mai târziu, pe sângele și jertfa eroilor s-a clădit România Mare. Iar asupra trupului României Mari ca vulturii s-au năpustit dușmanii care au așteptat cu nesaț să muște bucăți din pământul nostru sfânt. Iar dacă înaintașii au reușit să clădească din nimic, noi de ce nu ne-am putea măcar îngriji de ceea ce ei ne-au lăsat? Trăim o epocă în care realitățile se schimbă constant, adevărul de azi nu mai este neapărat cel de mâine. Popoarele se ridică, de multe ori cu mânie, unul împotriva altuia, iar îngerul negru al morții bântuie din nou în acest colț de lume. Dar tot suntem într-o situație mai bună decât în 1916, spre exemplu.
Încă nu am pierdut lupta. Bătălia se termină abia în momentul în care depunem armele și ne considerăm învinși. Încă suntem milioane care ne dorim același lucru, atâta vreme cât putem umbla, vedea și judeca, nu avem voie să mai facem un singur pas înapoi. Nu suntem un popor oarecare pe care Dumnezeu l-a lăsat aici, la voia întâmplării. Am fost strajă a credinței, scut tare al Europei în fața invadatorilor, grădină de genii și de oameni care au schimbat lumea. Noi de ce nu putem fi măcar la nivelul celor cărora le călcăm pe urme? Dar cu cine să o facem astăzi, când cei de la putere joacă la ruleta rusească destinul acestui neam. Vedem că reforma pensiilor speciale e doar praf în ochi. Deși ministrul Muncii susținea că ieri ar fi trebui să avem o formă finală a proiectului de lege, grupul de lucru care ar trebui să vină cu modificări s-a reunit degeaba. A intervenit și șeful statului, dar mă îndoiesc de faptul că se va găsi o soluție. Mai mult, decidenții au aruncat și bomba: România ar putea renunța la jalonul din PNRR, dacă oficialii de la Bruxelles nu sunt mulțumiți cu ultima formă pe care o vom prezenta. Dar ce mai contează câteva miliarde de la UE, nu-i așa? Pentru ei nu e o miză, pentru noi da. Banii europeni nu pot fi sifonați așa cum și-ar dori unii, dar pentru acest popor sunt cruciali. Chiar și Rareș Bogdan a spus-o aici la Realitatea: fără aceste investiții din fonduri europene am fi intra faliment. Dar de ce să luăm banii de la Bruxelles, când oricum ne trimite diaspora, nu-i așa? Mulți dintre conducătorii de azi sunt pierduți în realități paralele și se războiesc între ei, în detrimentul românilor. Nu trece zi fără scandal la vârful țării, iar demnitari-cheie anunță o amânare a rotativei până în iunie. Până atunci, Dumnezeu cu mila! Mai mult, aleșii patriei nu vor să mai aștepte până în 2024 iar tot mai multe voci vorbesc despre alegeri anticipate. Cui i-ar folosi această manevră, analizăm totul în această seară și vă dezvăluim tot ce se pregătește pentru români. Astăzi am trăit un moment emoționat, care m-a pus pe gânduri: o doamnă a venit la mine să îmi spună că mă roagă, în numele mai multor telespectatori pe care îi reprezintă, să nu mă opresc din ce fac, sa nu ne oprim noi, cei de la Realitatea plus, din ce facem chiar dacă cei de la CNA ne amendează în permanență. M-a impresionat profund, mai ales că mi-a povestit că vor sa îmi dea din pensia lor mică, sa ne acoperim amenzile abuzive pentru ca s-au saturat de cenzura, abuzuri și tortura! Măcar să plece pe lumea cealaltă știind ca au ajutat țara sa devină liberă, să nu se fi vărsat sângele eroilor noștri degeaba! Apreciez și va mulțumesc, scumpă doamnă, pentru gândurile de susținere. Pentru noi este suficient că ne susțineți cu o vorbă bună, de bani pentru aceste abuzuri nu poate fi vorba. Nu ne-au îngenuncheat, nu au cum sa o facă pentru ca știu ceva! Nimeni nu e Dumnezeu pe pământ, acum au puterea și rad de noi- Pocora a spus satisfăcută, după amenzile de 40.000 lei în unanimitate date doar astăzi, că: „sa vezi porcăială diseară!” Deci, dragi romani obosiți sa luptați cu nedreptățile, ei atâta pot, aceștia sunt, asta le place- porcăiala și se amuză pe banii noștri. Uită că-s vremelnici și că a mai fost o șefa a CNA care avea probleme cu trustul Realitatea și ne amenda cum voia. Ambiția ei a ajuns în spatele gratiilor! Mai devreme sau mai târziu vor plăti în unanimitate pentru aceste abuzuri care ne sunt făcute zilnic! Poate că le dă Dumnezeu mintea cea de pe urmă și vor înceta cu aceste manevre prin care vor să ne blocheze activitatea și să pună botniță libertății. Noi nu ne oprim, adevărul trebuie să fie cunoscut de toți românii. Deși sunt stat în stat, noi știm și că mult nu vor mai continua! Vom face contestație și la abuzul de astăzi, iar în instanta vom câștiga, chiar dacă ne va lua ceva timp, poate ani! Să vă fie rușine, dar cum nu aveți conștiință sau frică de Dumnezeu, ce pot să spun unor atei? Fie roata și pătrată, tot se face roata roată! Timpul merge, leafa trece, dreptatea întârzie dar nu greșește și își va croi drum printre minciuni. Va sosi.
Am mers personal la premierul Ciucă să îl sesizez de aceste abuzuri, așteptări nu mai am. Am doar încredere. În voi, în primul rând, cei care ne urmăriți de dimineața până noaptea târziu. Și încredere în Dumnezeu. Cred ca ați ajuns și voi, stimați telespectatori, să vă plictisiți de câți luptători aveți în Parlament pentru dreptate și libertate în exprimare! Încă așteptăm o lege care să interzică celor de la CNA să ne ia din cont sute de mii de euro abuziv, chiar dacă noi avem dovezile de partea noastră, să facem contestație și sa așteptăm pana la pronunțarea instanței. Nu e corect și nici moral. Până la urmă, fiecare va semăna ce culege. Și aș vrea să vă spun o poveste care m-a impresionat tare mult. „A fost odată un bărbat care lua autobuzul în fiecare zi pentru a merge la serviciu. La una dintre stații, o bătrânică se urcă în autobuz și se așează lângă fereastră. Deschide o pungă și până la capătul de linie a tot aruncă ceva pe fereastră. A fost așa în fiecare zi la fel. Într-o zi intrigat, bărbatul a întrebat-o ce aruncă pe fereastră. Sunt semințe, i-a răspuns bunica. Semințe? Semințe de ce? De flori. Mă uitam afară și nu vedeam nimic. Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos? Dar semințele cad pe asfalt și sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului?, a întrebat-o bărbatul. Cu siguranță că da! Deși unele sunt pierdute, unele vor ajunge unde trebuie și cu timpul vor încolți, a răspuns plină de speranță bătrânica. Dar vor întârzia să crească. Au nevoie de apă, a continuat pesimist bărbatul. Fac ce pot! Vor veni și zile ploioase, a insistat femeia. Și bătrânica tot continua cu munca ei. Câteva luni mai târziu, bărbatul mergând la serviciu, privea pe fereastră și a văzut tot drumul plin de flori, un peisaj colorat și inflorit. Și-a amintit de bătrânică că nu o văzuse de la un timp încoace. L-a întrebat pe șofer: bătrâna cu semințele unde este? A murit de o lună!, a fost răspunsul. Bărbatul s-a întors la scaunul său și continuă să privească peisajul încântător și își spunea: Florile au răsărit, dar pentru ce folos munca ei? Nu s-a putut bucura de această priveliște! Deodată a auzit râsul unui copilu: uite tati! Uite câte flori! Ce frumoase sunt!!! Bătrâna din aceasta poveste și-a făcut treaba, răspândind moștenirea către toți cei care au putut să o primească, către toți care o vor putea admira pentru a fi fericiți. Continuați să aruncați semințe și vor apărea până la urmă flori, dragii mei. Semănați binele în calea voastră iar viața vă va fi mult mai frumoasă. Fiecare picătură de bunătate cade pe pământ fertil. Eu, asemeni acestei bătrâne mă voi strădui să fiu. Cât trăiesc pe acest pământ, câte zile voi avea, numai semințe bune voi încerca să plantez, pentru ca și după trecerea mea la Domnul să-i pot bucura pe cei care rămân în urmă. Dar sunt om și mai greșesc, îmi asum! Căci nimeni în afară de bunul Dumnezeu nu e fără de păcat. Trebuie sa construim, nu doar să dărâmăm! Înainte să închei acest editorial, vreau să îți transmit, dragă române- oriunde te-ai afla, un gând de bine și din povața sfântul Iosif Isihastul: „Hristos nu-ți cere nimic mai mult pentru ca să-ți dea darurile Sale cele sfinte, decât să recunoști că tot ceea ce este bun este al Lui. Și să-l compătimești pe cel ce nu are. Să nu-l judeci pentru faptul că nu are: că este păcătos, viclean, guraliv, hoț, desfrânat, pervers sau mincinos. Dacă dobândești această cunoștință, n-ai să mai judeci niciodată pe nimeni, chiar dacă ai să-l vezi că păcătuiește de moarte, deoarece ai să spui imediat: „Hristoase, nu are Harul Tău, de aceea păcătuiește. Dacă Tu pleci și de la mine, eu voi săvârși fapte și mai rele. Dacă nu cad, nu cad pentru că mă ții Tu! Atâta vede fratele, atâta face. Este orb. Cum vrei să vadă fără ochi? Este sărac. Cum să-i ceri să fie bogat? Dă-i Tu bogăție ca să aibă, dă-i Tu ochi, ca să vadă!”. Pace tuturor! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană!
Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
