Bună seara, dragi români! Îl felicit pe președintele Iohannis pentru că azi a semnat legea care îi lasă pe parlamentari fără pensiile speciale. Este un prim pas, din foarte mulți care mai trebuie urmați pentru a face România bine. Reforma pensiilor speciale a fost votată, dar nu fără peripeții. Sunt acuzații dure potrivit cărora specialii vor rămâne cu banii în buzunar.
Și asta pentru că aleșii au venit cu noi modificări, în beneficiul magistraților, dar și pentru alte categorii. Printre amendamente se numără o impozitare de 15% a venitului ce depășește salariul mediu net pe economie. Mai mult s-au introdus noi excepții la interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat chiar înainte ca legea să fie adoptată decizional. Pe lângă primari, parlamentari și profesori, vorbim și de șefi din zeci de companii, precum BNR, ANRE și ANCOM, acolo unde salariile ajung la 10 mii de euro. Unde e dreptatea? Ce ușor să facem rău, dar la fel de simplu este să facem și binele. Și atunci de ce nu îl urmăm? Mulți aleg să îi pună la pe pământ pe cei din jur doar pentru că așa li se pare lor că e normal. Trăim în epoca în care cine urlă mai tare are dreptate, corectitudinea a dispărut de mult iar minciuna este noul adevăr. Și încotro ne îndreptăm? Către ce și cine să privim, nădăjduind că ne poate ajuta să zdrobim nedreptatea. Trăim un sentiment de profundă neputință, ni se pare că suntem cu mâinile legate și că nu putem face nimic pentru a schimba întunericul cu lumina. Dar greșim! Strămoșii noștri au reușit, în perioade mult mai complicate decât cea pe care o traversăm astăzi, să își păstreze sufletele curate și această țară întreagă, neatârnată, neînchinată intereselor străine. Bunicii noștri și tații lor au luptat cu arma în mână pentru ca pe aici să nu se treacă. În acest întuneric care s-a lăsat peste noi în ultimele decenii, eu observ că sunt aprinse și făcliile speranței. Am spus-o și o repet, cea mai importantă resursă de care dispunem este cea umană. Avem încă valori, avem români adevărați care nu vor să lase să piardă tot ce e, frumos, pur și încă românesc. Inima îmi e plină de speranță, stimați telespectatori. De aceea vin, seară de seară în fața dumneavoastră. Nu ca să ma lamentez, ci ca sa ajut, așa cum pot, punându-vă la dispoziție această platformă media. Bunicul Ioan, care și-a povestit viața în platoul Realitatea PLUS, a adus lacrimi în ochii tuturor românilor. O țară întreagă a rămas înmărmurită în fața cazului tulburător al bătrânului care a rămas fără pensie la vârsta de 94 de ani. Zeci de oameni s-au mobilizat și l-au ajutat fie cu bani, fie cu mâncare. Povestea lui a ajuns și la politicieni, iar mulți i-au bătut deja la ușă. Astfel de povești sunt cele care mă fac să continui lupta și care ne învață că nu este totul pierdut în această țară. Încă mai avem timp să ne salvăm, în acest deceniu, secol de mari încercări și oportunități pentru omenire. Destinul nostru este, cu voia bunului Dumnezeu, doar în mâinile noastre. Să ni-l acceptăm și să ni-l asumăm! Să ridicăm ochii spre cer, să avem curajul să luptăm pentru tot ce încă mai poate fi reparat. Așa cum spunea și Nicolae Steindhardt: N-avem încotro. Se cuvine să înțelegem că orice am face și oricât ne-am strădui, tot supărăm. Să înțelegem așadar că nu putem împăca pe toată lumea, că bunătatea deplină se găsește doar în ceruri, iar aici pe pământ ne întâlnim adeseori cu răul. Însă trebuie să îl evităm pe cât putem și să alegem binele drept camarad în drumul nostru. Fii bun ori de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil. Să pansăm sufletele celor din jur cu credința vie că binele făcut de noi, fără a aștepta răsplată, se va multiplica și îi va „infecta” și pe alții.
Recent am avut ocazia să citesc un cuvânt de mare folos al PS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe care aș vrea să îl împărtășesc cu dumneavoastră, dragi români: „foarte multe răni se cer a fi tămăduite. De obicei, și e bine să recunoaștem acest lucru, noi privim la răul din viața altora și, mai puțin, sau chiar deloc, la răul din noi. Un sfânt al Bisericii Ortodoxe Sârbe descria această situație folosind imaginea unei cetăți care este asaltată de dușmani și comandantul, împăratul cel mai mare al acelei cetăți, se luptă și toată oștirea o îndreaptă spre năvălitorii care doresc să intre în cetate, dar nu ia seama la dușmanii cei dinlăuntru, la trădătorii cei dinlăuntru, la dușmanii care poate pe dedesubt, prin galerii subterane, au intrat în cetate. Toată atenția împăratului este orientată spre dușmanii din afară, dar nu-și dă seama că sunt mult mai periculoși cei dinlăuntru. De obicei, noi vedem răul în alții, vedem răul în cei care ne conduc, vedem răul uneori în preoți, vedem răul peste tot în jurul nostru și nu avem capacitatea să-l vedem pe cel din noi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că nici un rău nu poate să ni-l facă cineva din afară. Singurul rău adevărat este cel care se face și care ne roade înăuntru și care ne gâtuie, care ne înlănțuie din interior. De aceea, omul este chemat să vindece mai întâi rana din sufletul său – și avem atâtea răni – iar dacă dorește să vindece și rana de dincolo de el, trebuie să și-o asume. Spun Sfinții Părinți că adevăratul creștin, dacă dorește să alunge răul din lume, trebuie să înceapă cu el însuși, iar dacă dorește să alunge și răul din viața altora, să și-l asume pe acesta, să se vadă pe sine responsabil pentru răul pe care-l fac alții, cel puțin pentru faptul că nu ne-am rugat îndeajuns pentru cei ce sunt cuprinși de rău; doar răul care este asumat, acela este îndepărtat. Răul care este condamnat în viața altora se înmulțește în cele din urmă în viața noastră și nici răul din noi nu-l biruim și răul din viața altora nu-l punem la pământ”. Iată ce vorbe înțelepte, după care trebuie să ne ghidăm, indiferent de rolul pe care îl avem în această societate.
Astăzi, CNA, aceasta instituție stat în stat, care executa ordine nu le discuta, ne-a amendat cu 45000 lei! Nu am sa răspund răului cu rău, ei ma ataca… eu nu mai atac, am sa tac și am sa ii las sa facă ce știu ei mai bine! Pana la urma viața e atât de scurta și nu merita sa ne supăram sa ne rănim, sa vedem care poate lăsa urmele cele mai adânci cicatrici nevindecate Universul este complet și cei ce răspund cu ura. Eu cred ca acolo rămân, la acest nivel de lupta însângerată. Eu vreau altceva, caut liniștea, pacea, bucuria, bunătatea, armonia. Se vor găsi rai pentru rai, sabie pentru sabie. E prea multă violenta ca sa mai plătesc și eu cu aceeași moneda. Am înțeles, lecția. E scumpă, o plătesc din bani munciți și nu din bani publici. Voi continua sa caut binele în tot răul ce pare de neînvins! Vineri este ziua mea, împlinesc 36 de ani am motive de bucurie, am mai adăugat un an de înțelepciune. Sa ne revedem și la 94 de ani, așa cum e bunicul Ioan care mi-a intrat la suflet și in familie. Sa fiu lucida, pe picioarele mele, fără tratamente medicamentoase sau aparate care sa ma țină in viața. O viața activă, asta îmi doresc: sa pot munci, sa pot scrie, sa pot planta semințele binelui zi de zi, ca din ceruri sa ma bucur de frumusețea florilor binelui! Și asta va doresc si vouă, dragii mei, viața lunga, sănătoasă, munca facuta cu pasiune si recunoștință! Sa fiți in pace! Așadar eu, Alexandra Păcuraru, vă invit să ne dăm mâna cu demnitate și să luptăm pentru a face România suverană.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir
