Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi, la miezul nopţii, pe râurile din şase bazine hidrografice, inclusiv din Dobrogea. În total, sunt vizate 21 de județe ale țării. 

Potrivit estimărilor realizate de hidrologi, în intervalul 29 mai, ora 11:00 – 30 mai, ora 00:00, se vor înregistra viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele cursuri de apă: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Şercaia – amonte confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Braşov, Sibiu şi Vâlcea), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna, Prahova, Buzău şi Brăila), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Jijia – bazin amonte S.H. Dângeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dângeni (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

Cod galben de ploi în mare parte din țară. ANM a actualizat prognoza meteo: schimbare radicală a vremii – HARTA

De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea), precum şi cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi, Sibiu şi Hunedoara.

Imagine