Un medicament care este deja folosit în tratarea astmului ar putea fi utilizat și pentru persoanele care au alergii alimentare.

Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat tratamentul la 16 februarie, cu această utilizare specifică, pentru adulţi şi copii cu vârsta de peste un an, într-un context în care alergiile alimentare reprezintă un motiv din ce în ce mai mare de îngrijorare în această ţară.

La pacienţii implicaţi în studiu, care au beneficiat de acest tratament, toţi copii alergici, s-a constatat o creştere semnificativă a toleranţei la produse alimentare precum arahide, nuci, ouă, lapte şi grâu, conform New England Journal of Medicine.

Aceste rezultate demonstrează că un astfel de tratament „poate reduce semnificativ apariţia reacţiilor alergice la mai multe alimente în cazul unei expuneri accidentale”, a declarat Robert Wood, autorul principal al studiului, citat într-un comunicat emis de Roche.

Gigantul farmaceutic elveţian deţine laboratorul californian Genentech, care a primit autorizarea FDA şi care distribuie Xolair împreună cu Novartis în Statele Unite.

Omalizumab, denumirea ştiinţifică a Xolair, este un anticorp monoclonal capabil să blocheze acţiunea anticorpilor responsabili de reacţiile alergice.

După o perioadă de injecţii regulate, timp de 16 până la 20 de săptămâni, 67% dintre pacienţii cărora li s-a administrat omalizumab au tolerat, spre exemplu, o doză de 600 mg de arahide, în comparaţie cu doar 7% dintre pacienţii care au primit un placebo.

Studiul, finanţat de Departamentul de Sănătate al SUA, a implicat aproximativ 177 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani.

Cu toate că aceste rezultate sunt încurajatoare, ele nu ar trebui să îi facă pe pacienţi să creadă că ar putea relua consumul de alergeni, a insistat FDA, scopul fiind doar de a reduce reacţia alergică în cazul unei ingestii accidentale.

Xolair este considerat sigur, principalele efecte secundare asociate cu acesta fiind febra şi o reacţie la locul de injectare, a notat FDA.

Autorizat în 2003 împotriva astmului, Xolair a fost între timp aprobat şi pentru tratamentul urticariei cronice spontane.

„Alergiile alimentare reprezintă un subiect care suscită din ce în ce mai multă îngrijorare pentru siguranţa alimentară şi sănătatea publică” în Statele Unite, se precizează pe site-ul CDC.

Aceste alergii afectează aproximativ 2% dintre adulţi şi „între 4 şi 8%” dintre copiii din Statele Unite.

Potrivit autorităţilor americane, alergiile alimentare sunt responsabile de aproximativ 30.000 de vizite la compartimentele de primiri urgenţe şi de 150 de decese în fiecare an în această ţară.