Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Secțiile de vot din țară au fost deschise la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00. Votarea poate fi prelungită până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara acestuia.
Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorala Permanenta 334 de sectii de votare sunt deschise in Teleorman. Alegatorii sunt asteptati la urne pentru a-si alege presedintele pentru urmatorii cinci ani.
Cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante.
Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv a celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.
Persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur.
Votul pentru românii din străinătate a început vineri. De asemenea, românii din străinătate au putut vota la acest scrutin prin corespondenţă.
Președintele în funcție, Klaus Iohannis, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 38% din voturile românilor, în timp ce Viorica Dăncilă a trecut puțin de 22%, potrivit rezultatelor oficiale prezentate de Biroul Electoral Central.