O familie cu doi copii ar putea trăi decent cu 4.200 de lei lunar, la oraş, arată calculele făcute de Institutul Academiei pentru cercetarea calității vieții. Suma ar trebui să ajungă pentru toate cheltuielile, însă realitatea contrazice analiza.

 

Institutul Academiei pentru Cercetarea Calității Vieții a calculat că o familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu 4.200 de lei. Banii ar trebui să le ajungă pentru mâncare, haine, utilități, transport, rată pentru casă și chiar economii. Însă calculele oficiale sunt departe de ce se întâmplă în realitate.

Din cauza contextului pandemic, în bugetul casei, fiecare familie a adăugat măştile şi dezinfectanţii. Lucru ce a fost confirmat şi de Institutul pentru calitatea vieţii, care a calculat costul coşului minim de consum lunar pentru o familie cu doi copii.

Costul coșului minim de consum a crescut cu 200 de lei în ultimii ani

 

Din anul 2019 până în noiembrie 2021, costul coșului minim de consum a crescut cu 200 de lei. Aşa a ajuns la puţin peste 2800 de lei la oraş şi aproape 2.300 de lei în mediul rural pentru doi adulţi şi doi copii. Creşterea este determinată de veniturile mai mari, dar şi de preţurile mai mari.

Pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii care duce un trai decent coşul de consum lunar ajunge la aproape 4.200 de lei. Însă imaginaţi-vă că această sumă se împarte în 12 categorii. Aşadar, vorbim despre îmbrăcăminte, încălţăminte, hrană, educaţie, transport întreţinerea locuinţei şi chiar despre economii, notează sursa citată.

Rata la bancă pentru casă, cea mai mare cheltuială a familiei

 

Cel mai mare procent din această sumă rămâne tot în bancă, 35%, atât e rata pentru casă. De ieşit în oraş nu poate fi vorba, pentru restaurante şi hoteluri nu alocăm niciun ban iar pentru educaţie şi cultură familia plăteşte sub 2 procente lunar.

Deci, o familie cheltuie cei mai mulţi bani din venituri pe lucrurile de consum, mai bine de 60%, conform Institutului Naţional de Statistică. Hrana şi băuturile ocupă primul loc, urmat de cheltuielile cu locuinţa şi întreţinerea. În acest context, majoritatea românilor nu mai dispun de resurse și pentru alte activități sau elementar pentru procurarea unor lucruri necesare.