Faptul că Ministerul Transporturilor este condus din umbră de secretarul de stat Bogdan Mîndrescu nu mai este o noutate. Însă tentaculele caracatiței intereselor lui Mîndrescu în minister și în Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti… se întind mult mai mult!

Ministrul Sorin Grindeanu a precizat pentru jurnaliștii ziarului Puterea că Bogdan Mîndrescu coordonează entitățile care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din domeniul aviației, cu excepția Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Atribuțiile domnului au fost stabilite prin Ordin de Viceprim-ministru, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

CE SPUNE MINISTRUL DESPRE CE FACE MÂNDRESCU

”Domnul Bogdan Stelian Mîndrescu coordonează entitățile care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din domeniul aviației, cu excepția Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română. (…) Atribuțiile domnului au fost stabilite prin Ordin de Viceprim-ministru, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii”.
SURSA: puterea.ro

Deși Grindeanu spune că Mîndrescu nu coordonează nimic în Autoritatea Aeronautică civilă, secretarul de stat este membru provizoriu al regiei, la fel cum este și în Registrul Auto Român. Din aceste poziții, Mîndrescu a ajuns să facă ce vrea în domeniul aviației, inclusiv la CNAB. Deși în 2018 el și-a dat demisia din funcția de director general al instituției, la scurt timp o nouă funcție i-a adus bani frumoși. El a fost numit de Guvernul Dăncilă la Compania Naţională pentru Administrarea Porturilor Maritime, iar în 2019 Marcel Boloş l-a angajat consilier la Ministerul Fondurilor Europene. Acum, din postura de secretar de stat pe domeniul aviației, Mîndrescu coordonează și supervizează tot la CNAB, adică locul din care a plecat. S-a întors însă cu o dorință și mai mare să-și vadă interesele.

Ca să-și asigure o slujbă bine plătită după ce va fi debarcat de la Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu a aranjat ca jobul provizoriu de la Autoritatea Aeronautică Civilă să-l aibă pentru mai mulți ani, așa cum a procedat la RAR. Astfel, în luna martie a acestui an, Ministerul Transporturilor a ridicat pe site scrisoarea de așteptare necesară selecției membrilor Consiliului de Administrație de la AACR, unde membru provizoriu este… Bogdan Mîndrescu.

Mîndrescu a avut grijă ca Autoritatea să ridice pe site și anunțul privind selecția administratorilor. Numai că, surprinzător, acest lucru se face de către o comisie de la Ministerul Transporturilor și nu de un expert independent, așa cum cere legea. Astfel, comisia de selecție a administratorilor de la Autoritatea Aeronautică este de la Ministerul Transporturilor și-l evaluează pe Mîndrescu, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor. Ceea ce înseamnă că Mîndrescu centrează și tot Mîndrescu dă cu capul!