Astăzi, un bărbat de 46 de ani, din județul Bihor, aflat în județul Mureș a apelat 112 afirmând că s-a întors din Italia astăzi, 11 martie și prezintă simptome specifice. Luând în calcul aceste date, s-a luat decizia transportului și internării lui la Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș pentru a-i fi recoltată o probă pentru testul de determinare Coronavirus, informează realitateademureș.net
Începând cu noaptea trecută, primele două persoane au intrat în spațiile de carantină din județul Mureș. Este vorba despre două persoane de sex feminin, de 49 și 33 de ani, sosite cu avionul din Roma, respectiv Napoli via Budapesta, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș. Celor două persoane li se vor recolta probe pentru determinarea infecției cu Coronavirus.
În cursul zilei de 10 martie au fost comunicate rezultatele testelor pentru Coronavirus în cazul celor trei persoane care au intrat în contact direct cu pacienta din Cristești, depistată pozitiv în data de 8 martie. Toate cele trei teste sunt negative.
În acest moment, în județul Mureș mai există un singur test în lucru, pentru pacientul de 20 de ani care a fost internat la Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș.
Astăzi, 11 martie, situaţia cazurilor de infecţie cu coronavirus COVID-19 în județul Mureș se prezintă astfel:
- 1 caz confirmat pozitiv,
- 4 teste cu rezultat negativ,
- 2 persoane în spațiile de carantină,
- 168 de persoane aflate în autoizolare voluntară la domiciliu.