Aproximativ 170 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii au acţionat pe raza judeţului Bihor pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul virus. Oamenii legii au aplicat peste 180 de amenzi, în valoare de peste 55.000 lei.

 

Duminică, 5 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Bihor, s-a desfășurat o nouă acțiune în sistem integrat, pentru verificare respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în transportul în comun și în trafic, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19pe raza județului.

Potrivit IPJ Bihor, în cadrul misiunilor au fost angrenați 169 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 134 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 16 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 8 cadre ale Poliției Locale Oradea, 3 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 2 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 101 societăți comerciale.

În urma acțiunilor desfășurate duminică, 5 iulie, au fost aplicate 185 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 55.295 de lei.

„Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 2 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 49.095 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Echipele de control au aplicat alte 13 sancțiuni cu amenzi în valoare de 4.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravenţională cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, precizează reprezentanții IPJ Bihor.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.