Un accident rutier s-a produs luni, pe DN 196C, în localitatea Pișcolț, unde o autoutilitară care transporta butelii încărcate cu butan a intrat în coliziune cu o țeavă de gaz a unui imobil situat pe marginea șoselei. În urma impactului, s-a produs un incendiu care a cuprins autoutilitara și s-a extins la acoperișul imobilului.

 

Potrivit ISU Satu Mare, la fața locului s-au deplasat 2 ASAS, 1 Descarcerare, 1 EPA, de la Detașamentul de Pompieri Carei. În sprijin s-a trimis 1 ASAS 1 EPA de la Valea lui Mihai.

S-a luat legătura cu operatorul de gaz care s-a deplasat la locul interventiei pentru închiderea/oprirea alimentarii cu gaz de pe magistrală.

Incendiul a fost lichidat.

La locul incidentului s-au prezentat și polițiștii, care au efectuat verificări și au stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani, domiciliat în județul Bihor, aflându-se la volanul unei autoutilitare care transporta articole inflamabile, pe fondul unor preocupări de natură a distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat într-un imobil.

Din producerea evenimentului, au rezultat incendierea autoutilitarei și a unei părți a imobilului, fără a fi înregistrate victime.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare